Cătălin Predoiu: USD este o lovitură aplicată PNL-ului de către PSD
USD „este o lovitură aplicată de către PSD PNL, care arată cât de mult au înșelat cele două partide și liderii lor, Ponta și Antonescu, poporul român”, a declarat, miercuri, la Buzău, prim-vicepreședintele PDL Cătălin Predoiu, citat de Mediafax.
La finalul întrunirii Biroului permanent Județean al PDL Buzău, Predoiu a declarat că „USD este o lovitură aplicată de către PSD PNL, care arată cât de mult au înșelat cele două partide și liderii lor, Ponta și Antonescu, poporul român”.
Potrivit acestuia, alegerile europarlamentare și cele prezidențiale vor produce surprize pe scena politică.
„Scena politică va fi schimbată prin votul de la europarlamentare și prezidențiale. Vom avea surprize mari și sunt încrezător că vom face un rezultat bun la europarlamentare și sunt convins că voi câștiga prezidențialele. Orice adversar ar fi sunt încrezător în forțele mele. Antonescu nu mai e de dreapta de mult, nici nu a știut vreodată dacă e de stânga sau de dreapta”, a mai spus Cătălin Predoiu.
Preşedinţii PSD, UNPR şi PC au semnat, luni, protocolul pentru constituirea alianţei electorale Uniunea Social-Democrată (USD), pentru alegerile europarlamentare, la eveniment fiind prezent şi primarul Capitalei, Sorin Oprescu.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat că această aliaţă electorală este formată din trei din cele patru partide din USL şi are două din cele trei litere ale USL, dar îşi propune să aibă sută la sută din mesajele cu care USL a câştigat alegerile.