Cătălin Predoiu, la reuniunea CNC al PDL: Avem obligația să oprim accidentul istoric numit USL

Publicat: 06 07. 2013, 14:22

Fostul ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu a declarat, sâmbătă, la reuniunea CNC al PDL, că principalul său proiect este „trimiterea în opoziţie” a „accidentului istoric” numit USL.

„Sunt astăzi aici şi pentru un alt motiv, pentru că nu mai pot să stau şi să mă uit când ţara noastră e făcută praf în fiecare zi de iresponsabili care în loc de cap au un televizor, în loc de inimă au un portofel şi în loc de suflet au un sac cu miştocăreli. USL este un accident istoric şi noi avem obligaţia morală să-i oprim. USL a făcut ţăndări pe ce a pus mâna anul trecut, pe reputaţia României. USL este un lichidator de ţară, joacă baschet şi fotbal cu România, până când o sa-i oprim”, a declarat Predoiu.

Fostul ministru al Justiției a precizat că nu este „omul cuiva împotriva altcuiva” şi că va încerca să unească taberele din PDL, susţinând că un PDL unit „nu are adversar în România”, relatează Mediafax.

„Nu sunt al niciunei tabere. Vin să încerc să unesc aceste tabere, dacaă rămânem separaţi suntem slabi, dacă ne unim PDL nu are adversar în România”, a mai declarat fostul ministru.