Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne, este vizat de o moțiune simplă prin care i se cere demiterea. Deputații au fost convocați pentru miercuri, 2 aprilie, ca să dezbată și să voteze moțiunea inițiată de grupul parlamentar AUR.
Moțiunea depusă de parlamentarii AUR împotriva ministrului de Interne are drept scop analiza activității sale în vederea inițierii unui dosar de urmărire penală pentru fapte săvârşite în exercitarea funcţiei. Documentul se intitulează „De la democraţie la regim hibrid: România sub jugul poliţiei politice asmuţite de ministrul Predoiu”.
„Astăzi, ne aflăm în faţa unei realităţi dureroase: democraţia românească este mai fragilă ca niciodată. (…) Consecinţele sunt deja vizibile şi dureroase pentru români. Procesul de integrare în programul Visa Waiver a fost suspendat, un semnal clar că instituţiile internaţionale nu mai au încredere în respectarea statului de drept în România”, susțin autorii moțiunii simple.
Aceștia folosesc drept pretext faptul că România a fost retrogradată la statutul de „regim hibrid”, fapt ce a dus la pierderea statutului de democrație. Este un sistem pe care, de altfel, partidele izolaționiste îl promovează și-l susțin, contestând regulile și instituțiile statului democratic.
„Mai mult decât atât, în mod ruşinos, ţara noastră a devenit singurul stat membru al Uniunii Europene care nu mai este clasificat drept o democraţie, fiind retrogradată la statutul de «regim hibrid», conform clasamentului global realizat de Economist Intelligence Unit (EIU). Această situaţie dramatică nu este întâmplătoare. Ea este şi rezultatul direct al politicilor promovate de Ministerul Afacerilor Interne sub conducerea domnului Cătălin Predoiu”, susţin semnatarii moţiunii.
Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a declarat că va fi prezent la dezbaterea moțiunii simple împotriva sa, în Parlament El a respins declarațiile parlamentarilor AUR care au susținut că acesta nu intenționează să vină în fața deputaților.
„Am observat declaraţiile recente ale domnului George Simion şi ale partidului AUR potrivit cărora aş refuza să mă prezint în faţa Parlamentului cu prilejul moţiunii simple. Această afirmaţie este falsă şi face parte dintr-un efort de dezinformare deliberată”, a scris Predoiu, pe Facebook.
Cătălin Predoiu a acuzat practicile AUR care distorsionează realitatea și manipulează opinia publică pentru a o induce în eroare în acest context electoral. Ministrul de Interne a evidențiat că România are nevoie de stabilitate, de decizii responsabile şi de o cultură a adevărului, nu de campanii de manipulare şi politică-spectacol.
„M-am prezentat întotdeauna în faţa Parlamentului, în toate momentele importante, inclusiv înainte de ridicarea MCV şi de intrarea României în spaţiul Schengen. O voi face, firesc, şi de această dată. Respect Parlamentul şi principiile statului de drept. Întotdeauna am considerat dezbaterea instituţională ca fiind esenţială într-o democraţie sănătoasă. Ce nu pot respecta sunt încercările repetate de a intoxica spaţiul public cu neadevăruri”, a subliniat ministrul de Interne.