Cătălin Predoiu i-a cerut președintelui Băsescu să rupă pactul de coabitare: Justiția trebuie să fie liberă (VIDEO)
Cătălin Predoiu, prim-vicepreședinte al PDL, i-a cerut președintelui Băsescu, joi, în cadrul unei conferințe de presă, să rupă pactul de coabitare cu USL, motivând că justiția trebuie să fie liberă și independentă.
„Plătim pactul pe justiţie, plătim coabitarea cu un regim USL incapabil să respecte statul de drept. Justiţia şi statul de drept nu se negociază. Încurajăm şi cerem preşedintelui României să rupă acest pact. Justiţia trebuie să fie liberă şi independentă„, a susţinut Predoiu.
Totodată, el a precizat că parte a acestui pact este şi Crin Antonescu, care a fost de faţă şi a achiesat la acest pact.
„Încercarea PNL, sub conducerea domnului Antonescu, de a se spăla pe mâini nu are acoperire în realitate. Chiar dacă una dintre părţile pactului a dorit să asigure garantarea intereselor fundamentale ale României prin stabilitatea Justiţiei şi statului de drept, respectiv preşedintele României, cealaltă parte, USL-ul, a dorit de fapt să-şi impună la momentul potrivit interesele în Justiţie, iar declaraţia domnului Ponta este primul semnal în acest sens. Iată de ce am considerat la vremea respectivă că trebuia făcută o rocadă Kovesi – Morar. În acest fel, nu s-ar fi ajuns la astfel de situaţii„, a declarat Predoiu.
Prim-vicepreședintele PDL a avertizat și cu privire la impactul pe care le-ar putea avea declarațiile lui Ponta asupra raportului MCV.
„Aceste declaraţii încalcă punctul 2 din raportul pe Justiţie, care înseamnă stabilitatea legislaţiei anticorupţie, care înseamnă stabilitatea instituţiilor anticorupţie. Sunt conştient de faptul că domnul premier Ponta nu poate înţelege acest lucru, pentru că un raport pe Justiţie nu se copiază ca o teză de doctorat, ci se scrie cu măsuri anticorupţie şi legislaţie care să garanteze aceste măsuri. Este un moment foarte greu şi unul din mesajele mele se îndreaptă către magistraţi: rezistaţi, indiferent de presiunile politice„, a susținut Cătălin Predoiu.