Cătălin Predoiu a trimis o scrisoare ministrului italian al Justiției, după cazul Dragoș Săvulescu

Publicat: 24 11. 2020, 17:15
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Cătălin Predoiu, ministrul Justiției, a anunțat că a trimis o scrisoare omologului său din Italia, căruia i-a propus o întâlnire pentru a discuta despre „compatibilizarea sistemelor legislative” din cele două state. Declarația demnitarului român vine în contextul în care o instanță italiană a respins cererea autorităților române de extrădare a omului de afaceri Dragoș Săvulescu, care a fost condamnat la închisoare, dar care susține că „nu recunoaște” sistemul de justiție din România.

Cătălin Predoiu a trimis o scrisoare ministrului italian al Justiției, după cazul Dragoș Săvulescu. Ce a declarat demnitarul român

Ministrul liberal a explicat că nu se pune problema de a nu recunoaşte decizia luată de judecătorii din Italia, însă susţine că a fost „mâhnit” de hotărârea dată în cazul lui Săvulescu, potrivit Agerpres.

„Nici nu se pune problema de a nu respecta independenţa instanţelor. A fost luată o decizie în raport cu legea italiană, dar în acelaşi timp am spus, într-o conferinţă de presă, că sunt mâhnit şi puţin dezamăgit de această decizie. Înseamnă că, pe undeva, sistemele legislative nu sunt pe deplin compatibilizate şi ceea ce m-a uimit pe mine nu este faptul că s-a hotărât executarea sentinţei în Italia, acest lucru este normal ca un stat membru al UE să fie ţară de executare a unei decizii penale pronunţate în alt stat al Uniunii Europene, ci faptul că s-a schimbat cumva modalitatea de executare. Deci din jocul acesta al reglementărilor, şi eu vorbesc stric sistemic din perspectivă de compatibilitate a sistemelor legislative europene, ceea ce a hotărât un judecător român, respectiv o condamnare cu executare, poate fi schimbată de către un judecător din alt stat membru al UE într-o hotărâre de condamnare cu suspendare. Şi atunci am spus că poate este bine să ne gândim ce se întâmplă cu aceste sisteme în anumite puncte ale lor şi să vedem cum le compatibilizăm”, a declarat Cătălin Predoiu, marți.

Ministrul Cătălin Predoiu a menționatcă i-a trimis o scrisoare omologului său din Italia, pentru a discuta despre o compatibilizare a sistemelor legislative din cele două ţări în materia punerii în executare a mandatelor europene în domeniul extrădării.

„Dialogul meu este cu ministrul Justiţiei din Italia legat de problema sistemică. Cum nu am aici dialog cu judecătorii din România pe decizii concrete, că nu am acest drept, evident nu am nici cu un judecător al unui stat membru UE. Şi nu este doar retoric ceea ce am făcut. Pot să vă spun că am trimis o scrisoare ministrului italian al Justiţiei şi i-am propus să avem o întâlnire, într-o perspectivă apropiată, pentru a discuta mai multe probleme de cooperare judiciară, dar şi aceste aspecte care ţin de compatibilizarea sistemelor legislative din ţările noastre şi cum este posibil ca un mandat european, gândit să faciliteze procedurile de extrădare şi procedurile de executare a pedepselor, pronunţate într-un stat şi executate în alt stat membru al UE, să nu funcţioneze, să spunem, uniform. Sunt lucruri care se discută între miniştrii de Justiţie. Noi respectăm deciziile instanţelor, însă este obligaţia noastră de a dialoga cu miniştri ai Justiţiei şi asta vom face”, a adăugat Predoiu.