Cătălin Moroșanu, AVERTISEMENT DUR pentru PNL: Haideţi să ne uităm în ograda noastră și apoi să mergem la război

Publicat: 28 01. 2017, 09:50
Foto: bzi.ro

Luptătorul de K1, Cătălin Moroșanu transmite un avertisment pentru partidul PNL privitor la un referendum pentru legea grațierii, potrivit Știri pe surse.

Fost membru al organizației de tineret PNL, Moroșanu transmite într-un mesaj de pe contul său de Facebook că primarii liberali au nevoie de legea grațierii, și că votul popular este instabil și poate fi controlat de un val de frustrare și victimiare.

''Referendumul poate fi fatal pentru PNL, gândiţi-vă că sunt primari PNL care au nevoie de legea graţierii, plus că PSD este la butoane, este foarte uşor să constrângi un primar cu promisiunea că îi treci două sau trei proiecte la Ministerul Dezvoltării! Votul popular este instabil şi poate fi controlat doar pe un val de frustrare şi victimizare!

Aşa că haideţi să ne uităm în ograda noastră şi să ne reformăm noi în primul rând şi apoi să mergem la război'', a scris Cătălin Moroşanu pe contul său de Facebook.