Cătălin Ivan: Oferta PSD pentru PNL rămâne deschisă până la Congresul extraordinar al liberalilor
Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, a declarat, miercuri, că oferta PSD pentru PNL privind refacerea USL şi revenirea la guvernare rămâne deschisă până la Congresul extraordinar al liberalilor.
Aceasta va expira dacă PNL va decide să meargă „pe mâna lui Băsescu”, a spus Ivan. „Ne pregătim, mai aşteptăm Congresul. Este un moment important Congresul PNL să vedem dacă întregul partid susţine viziunea lui Crin Antonescu. Dacă în acest Congres să hotărăşte că merg pe mâna lui Traian Băsescu şi a PDL, foarte bine, nu va mai exista nicio altă ofertă din partea noastră. Până atunci, oferta rămâne deschisă”, a spus Ivan, potrivit Mediafax.
El a arătat că în teritoriu majorităţile pe care PSD le-a făcut cu liberalii funcţionează foarte bine în aproape toate judeţele.
„Sunt foarte mulţi lideri locali, preşedinţi de CJ, consilieri judeţeni care vor refacerea USL şi regretă ieşirea de la guvernare”, a spus Ivan.
Potrivit lui Ivan, PSD vede fuziunea dintre PNL şi PDL ca o alianţă nu pentru români, ci împotriva cuiva, fiind o alianţă împotriva PSD.
„Nu înţeleg de când şi până când PNL a devenit un partid atât de înverşunat împotriva PSD şi a tot ce am susţinut împreună până acum şi atât de apropiat de partidul pe care pe bună dreptate l-au criticat atâţia ani pentru tot ce au făcut rău pentru România, ştiind foarte bine că prin această alianţă de dreapta ei nu fac decât să-i facă jocurile lui Traian Băsescu”, a spus Ivan.
„Liberalii ştiu foarte bine că în primă fază se unesc doar cele două – PDL şi PNL – iar într-un timp foarte scurt vor ajunge să colaboreze cu Traian Băsescu şi asta e foarte greu de înţeles: cum a ajuns un întreg partid să devină marioneta lui Traian Băsescu, dintr-un înverşunat luptător împotriva acestuia? Este o competiţie deschisă în noiembrie, PSD are prima şansă, dovadă şi rezultatul din alegerile pentru PE, cu aproape 38%”, a mai spus Ivan.