Cătălin Drulă vrea RESET în USR, după demisia lui Dacian Cioloș. Mesaj intern

Cătălin Drulă vrea RESET în USR, după demisia lui Dacian Cioloș. Mesaj intern
Cătălin Drulă anunță că e dispus să preia conducerea partidului dacă Cioloș demisionează

Cătălin Drulă, noul președinte al USR după demisia lui Dacian Cioloș, a transmis un mesaj unitate colegilor săi.

„De la bun început am fost un partid viu, în care dezbaterea și uneori ciocnirea de idei a fost nu numai prezentă, ci încurajată. Ne aprindem repede, suntem pasionați de ceea ce facem, dar în focul dezbaterii ne mai și scapă cuvinte. Cred că e momentul să ne uităm în jur, la colegii noștri.

Împreună suntem cei care am muncit la creșterea acestui partid. Lângă noi avem surori și frați de idei. Nu suntem inamici, suntem o mare familie care își dorește modernizarea României”, a declarat fostul ministru de la Transporturi, potrivit Gândul.

Cătălin Drulă vrea RESET în USR

În opinia lui Drulă, demisia lui Cioloș este „momentul de RESET” al USR.

„Vreau să facem tot ce ține de noi să ștergem liniile de separare și să lucrăm uniți pentru viitor. E momentul unui RESET. Sau cum se spunea pe vremea lui Ion Creangă, ‘cele rele să se spele, cele bune să se adune’. Îmi doresc să privim către viitor, să construim încrederea între noi. Și să dăm încredere României în noi”, a mai transmis liderul interimar al USR.

Mesajul le-a fost transmis colegilor pe grupul intern al partidului, după ce Dacian Cioloș și-a dat demisia din funcția de președinte.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)