Cătălin Drulă, președintele USR, a declarat că prioritatea partidului în noua sesiune parlamentară e să oprească majorarea de taxe prin toate mijloacele la dispoziție, inclusiv prin moțiunea de cenzură.
Drulă a afirmat că Guvernul PSD – PNL vor să ceară românilor taxe mai mari pentru funcționarea unui stat care nu mai reușește nici măcar să-și îndeplinească funcțiile de bază, dovezi fiind tragediile tot mai dese din ultima perioadă.
„Prioritatea noastră principală va fi să luptăm împotriva creșterii abuzive a taxelor pe care vor să o facă cei de la PSD și remorca lor PNL. Am văzut în ultimele luni că România a ajuns să aibă tragedie după tragedie.
Plătim taxe unui stat care nu își mai asigură funcțiunile de bază, să ne asigure siguranță, încredere, un sistem de sănătate în care să putem fi tratați, un sistem de control care să nu permită bombe cu GPL ale potentaților de partid”, a declarat, luni, Cătălin Drulă.
Liderul USR a mai acuzat Guvernul PSD – PNL că vrea să le ceară românilor mai mulți bani pentru a acoperi deficitul bugetar, în vreme ce el însuși nu depune niciun efort în acest sens.
„În vreme ce țara arde, Marcel Ciolacu se ține doar de vorbe. Până astăzi, la aproape trei luni de la preluarea mandatului, nicio cheltuială inutilă a statului, niciun fir de păr în administrația publică și zecile și miile de sinecuri nu au fost atinse. Nu a fost restructurat nimic. Nu a fost dat afară niciun îmbuibat de partid pus pe 10.000 de euro, 12.000 de euro pe lună.
Ba mai mult, doar acum o lună voiau să trimită la Teheran și la Moscova, cu 10.000 de euro pe lună, niște reprezentanți speciali ai clientelei de partid. Și aceste exemple continuă și le vedem în fiecare zi de risipă și de jaf de la buget”, a mai afirmat Drulă.
„Dacă premierul Marcel Ciolacu își va asuma răspunderea pe creșterea taxelor, vom depune moțiune de cenzură, ca să se vadă cine este alături de un guvern care lovește economia românească într-un moment în care firmelor le este greu.
Avem un record de firme desființate, 19.000 în primele șase luni ale lui 2023. Acesta este rezultatul guvernării pesediste PSD-PNL. Trebuie să reducem taxele, nu să le creștem, în primul rând taxele pe muncă. România are printre cele mai mari taxări ale muncii din Europa. În felul acesta lăsăm mai mulți bani oamenilor să facă față celor mai mari scumpiri din ultimii 20 de ani și asigurăm finanțare pentru firme ca să creștem producția de bunuri și servicii în România”, a mai afirmat președintele USR, Cătălin Drulă.