Cătălin Drulă (USR), după refuzul ministrului Cuc de a face recepția lotului 3 din Lugoj-Deva: Un nou circ mediatic, ca la Sebeș-Turda. Toată povestea miroase a șantaj și șpăgi

Cătălin Drulă (USR), după refuzul ministrului Cuc de a face recepția lotului 3 din Lugoj-Deva: Un nou circ mediatic, ca la Sebeș-Turda. Toată povestea miroase a șantaj și șpăgi
foto: Facebook

Deputatul USR Cătălin Drulă susține că refuzul lui Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor, de a face recepția lotului 3 din Autostrada Lugoj-Deva, drum rutier care trebuia să fie deja inaugurat de o zi, este un „circ mediatic” asemănător cu evenimentele care au ținut închise timp de opt luni lotul 3 din Autostrada Sebeș-Turda.

SOȚIA LUI MIHAI CONSTANTINESCU, ÎN LACRIMI, DE DURERE! DIN PĂCATE, A CONFIRMAT ANUNȚUL TRIST (GALERIE FOTO)

„La 6 ani de la debutul lucrărilor la Autostrada Lugoj – Deva loturile 3 și 4, am ajuns la momentul deschiderii circulației, după nenumărate întârzieri, cauzate de indolența și incompetența autorităților (nu de urși sau lileci). Recepția lucrărilor fusese programată pentru ieri, 12.08.2019, însă ministrul Cuc împreună cu cei din CNAIR au început un nou circ mediatic, refuzând să facă recepția lotului 3.

WOW, E SEXY MAMA! ȘI-A FĂCUT DE RÂS BĂIATUL! INCREDIBIL CUM A FOST FILMATĂ! TOȚI BĂRBAȚII POFTESC LA EA! (GALERIE FOTO)

Nu e prima dată. În 2018 au ținut închis 8 luni lotul 3 al Autostrăzii Sebeș-Turda după care l-au deschis fără nicio problemă, după un circ similar. Cei care urmăresc știrile din infrastructură, își aduc aminte de asfaltul pe care se «aluneca ca pe gresia din baie» și alte gogomănii”, a scris Cătălin Drulă, pe pagina sa de Facebook.

EA ESTE CEA MAI SEXY FEMEIE DIN ARMATĂ! I-A INNEBUNIT PE TOȚI ȘI ACUM S-A DEZBRĂCAT PENTRU PREȘEDINTE! (GALERIE FOTO)

În acest context, deputatul USR a explicat că acești 43 de kilometri de autostradă au un rol crucial pentru România, ca parte din coridorul european Constanța-Nădlac. Practic, spune el, am avea autostradă continuă de la Sibiu la Nădlac – excepție făcând doar cei nouă kilometri din Lugoj-Deva, „cel cu vestitele tuneluri”, care vor fi relicitați abia peste o lună.

„Pe drumul național paralel DN7 și apoi DN68A se circulă îngrozitor în perioadele aglomerate și sunt numeroase accidente cu victime. Avem numeroase filmări de la sol și din drone care arată că autostrada este perfect circulabilă și sigură. Orice lipsuri și probleme ar exista (și întotdeauna există la o construcție de asemenea amploare), se rezolvă în lunile de după deschiderea traficului, de altfel există și un mecanism tehnic prevăzut special pentru asta – anexa la procesul-verbal de recepție a lucrărilor”, mai spune acesta.

Cătălin Drulă susține că această întârziere este „iresponsabilitate”, „dar mai degrabă corupție”. În orice caz, adaugă el, „cetățenii sunt pe ultimul loc”, „deși din banii lor este construită autostrada”.

„Întârzierea deschiderii circulației este cel puțin iresponsabilitate. Dar mai degrabă corupție. Toată povestea miroase a șantaj și spăgi. Probabil nedate (cât/cui trebuie). La fel ca la Sebeș-Turda lot 3 unde autostrada a fost ținută 8 luni închisă, ca apoi (cu minime remedieri, mai mult de ochii lumii) să fie deschisă fără probleme.

Cetățenii sunt pe ultimul loc în această mascaradă, deși din banii lor e construită autostrada. Îl întreb pe ministrul Cuc: cine răspunde de eventualele accidente de pe ultra-aglomeratul și nesigurul drum național în timp ce autostrada perfect folosibilă stă închisă?

Din păcate, disprețul față de cetățeni e regula în guvernarea PSD, iar în CNAIR sunt destule unelte politice care se fac utile. O instituție viciată care trebuie reformată din temelii și toți servanții politici să dispară. Asta vom face la guvernare”, a conchis deputatul USR Cătălin Drulă.

Declarația demnitarului vine în contextul în care șoferii nu vor putea circula pe cei 22 de kilometri promiși din Autostrada Lugoj-Deva, deși autoritățile anunțaseră că vor deschide traficului în luna august circa 43 de kilometri din șoseaua de mare viteză, la care se lucrează din anul 2013, potrivit g4media.ro. (Detalii AICI)

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:00 - Cetățenii din Nepal sau Sri Lanka vor putea lucra ca șoferi de taxi, Uber sau Bolt. Se schimbă regulile de obținere a atestatului
23:49 - Turiști salvați de pe traseul Via Transilvanica / Salvamontiștii au intervenit și pentru a recupera trupul unei persoane care a alunecat și a căzut când vizita o cascadă din zona Cotârgași
23:34 - Mii de șoferi români circulă pe benzile destinate transportului în comun. Ce sancțiuni riscă conform Codului Rutier
23:22 - Fostul premier indian Manhmohan Singh a murit la 92 de ani. Este considerat arhitectul reformelor care au liberalizat economia țării și au deschis-o către lume
22:55 - Doi copii din Satu Mare și Sibiu au fost dați dispăruți. Autoritățile fac apel la ajutorul populației
22:50 - RO-Alert în Tulcea după observarea unui „semnal de țintă aeriană de mici dimensiuni”, anunță MApN: „Aeronavele de luptă au fost pregătite de intervenție”
22:34 - Cum au fost păcăliți cei din Hezbollah să cumpere mii de pagere-capcană. Doi foști agenți Mossad dezvăluie detalii de culise despre atacul care a cutremurat Libanul în septembrie
22:17 - Vladimir Putin susține că Joe Biden i-ar fi propus în 2021 să amâne aderarea Ucrainei la NATO cu 10-15 ani
22:06 - Aeroport din Yemen vizat de un atac israelian când se afla acolo și șeful OMS
21:34 - Claudiu Năsui: „Creșterea taxelor este deja plănuită, chiar dacă ați tot auzit promisiuni” / Ce taxe spune fostul ministru al Economiei că vor fi majorate