Cătălin Drulă, președintele USR și fost ministru al Transporturilor, a reproșat actualului ministru, Sorin Grindeanu (PSD) că se ține departe de muncă și nu e interesat decât să se laude și să taie panglici. Ceea ce oricum nu prea s-a mai întâmplat în ultima vreme… În perioada următoare ar urma, teoretic, să fie gata mai multe lucrări. Acesta ar fi și motivul pentru care atât PNL, cât și PSD își doresc să obțină Ministerul Transporturilor la rotativa guvernamentală.
Drulă a criticat, însă, și CNAIR pentru că nu-i pasă de deranjul pe care-l produce cu lucrările de întreținere. Disconfortul pentru șoferi ar putea fi mult mai mic dacă responsabilii din CNAIR și-ar da puțin interesul.
Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Drumurile noastre”, moderată de Ștefan Etveș pe B1 TV.
„În 2021, am avut niște discuții aprinse, pe un ton ridicat, cu CNAIR și, împreună cu secretarul meu de stat, cu Horațiu Cosma, am venit cu următoarea idee: toate aceste lucrări care se fac în zona de întreținere a drumurilor să se facă noaptea. Și am pus asta în caietul de sarcini, să se lucreze noaptea și până a doua zi dimineață să fie refăcut și marcat. S-a lăsat contractul așa, s-a semnat. S-a lucrat în anul în care noi n-am mai fost, de exemplu pe DN6, între Lugoj și Timișoara, pe contract pe modelul ăsta de caiet de sarcini.
Am fost eu și am văzut cu ochii mei. Nu mai eram ministru dar, de curiozitate, am fost să văd. Noapte veneau, frezau, turnau, marcau, dimineața, când e trafic, circulau șoferii ca-n orice țară normală, pe asfaltul refăcut.
În CNAIR există o nesimțire completă legată de deranjul pe care-l produc traficului. Au ajuns la astfel de decizii absurde, ca să nu le spun de-a dreptul stupide, în care dacă au o secvență de trei poduri și ar putea o dată într-un an să deranjeze, să le facă odată pe toate trei, fac unul într-un an, unul într-un an, unul într-un an și ajungi pe toate aceste văi, prin aceste trecători să devină imposibil de străbătut Carpații, de parcă suntem în evul mediu”, a declarat Cătălin Drulă, fost ministru al Transporturilor, pentru B1 TV.