Cătălin Drulă (USR), reacție la cazul Buzatu: Toți oamenii PSD sunt pe drojdie, de-aia vor să mărească taxele. Această clientelă de partid hapsână, nesătulă are nevoie de bani

Cătălin Drulă (USR), reacție la cazul Buzatu: Toți oamenii PSD sunt pe drojdie, de-aia vor să mărească taxele. Această clientelă de partid hapsână, nesătulă are nevoie de bani
Cătălin Drulă, președintele USR și fost ministru al Transporturilor, a făcut un bilanț al mandatului lui Sorin Grindeanu (PSD) la același minister. Foto: usr.ro

Cătălin Drulă, liderul USR, susține că premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD, vrea să mărească taxele, ca PSD-iștii să mai aibă ce fura. Referindu-se la scandalul de corupție cu Dumitru Buzatu personaj principal, și reacția acestuia când și-a primit șpaga uriașă („Sărut mâna, Emil! Încă o dată îți mulțumesc că eram pe drojdie”), Drulă a spus că: „de fapt, toți oamenii PSD sunt pe drojdie, de aia vor să mărească taxe”.

Drulă spune că PSD-iștii vor să crească taxele ca să aibă ce să fure

„Această speță a domnului Buzatu ne arată exact pentru ce vrea Marcel Ciolacu să crească taxele și noi o spunem de un an și jumătate, de doi ani, de când e Marcel Ciolacu cu PNL la guvernare, că se va ajunge aici.

Această clientelă de partid hapsână, nesătulă, care se îndestulează în cel mai bun caz din sinecuri, din tot felul de posturi plătite legal, dar mai des din astfel de șpăgi, din contracte prost făcute, din contracte cu dedicație, din BMW-uri prietenul cuiva, din asfalt care lipsește, toată această clientelă are nevoie de bani. De aceea vrea domnul Ciolacu să crească taxele”, a declarat liderul USR, pentru Digi24.

Drulă a ținut apoi să amintească faptul că atunci când era ministru al Transporturilor nu a fost indiferent la cazurile de corupție, ci a reacționat la ele: „Am fost ministru în această țară, unde am deschis un dulap, un sertar la Ministerul Transporturilor am dat peste niște băieți de-ăștia mufați la bani. N-am închis sertarul și dulapul la loc, după cum e de notorietate în spațiul public că au fost niște cazuri foarte celebre, eu tot povestesc despre acele bărci cumpărate la preț dublu – 100 milioane în loc de 50 – în mandatul predecesorului meu, Lucian Bode, fac obiectul unui dosar DNA”.

„Gândiți-vă că acolo, practic, e vorba de 50 de milioane de lei. Aici e 1,25. Se adună, un milion, cu 50, cu 30, și ajungem la acele miliarde care lipsesc din bugetul de stat, gaura despre care dă ochii peste cap domnul Ciolacu. Și ne cere tot nouă, românilor, să acoperim pentru că ei ”sunt pe drojdie” fără acești bani”, a continuat președintele USR.

Drulă: Ciolacu ar trebui să le spună celor din partid să rămână pe drojdie în ce privește șpăgile

Acesta a mai susținut că, în loc să crească taxele, Guvernul PSD – PNL ar trebui să taie din cheltuielile statului: „Deci Marcel Ciolacu în primul rând ar trebui să le spună celor din partid să rămână pe drojdie în ce privește șpăgile”.

Totodată, Drulă a afirmat că Ciolacu nu și-ar putea permite să le spună colegilor PSD-iști să nu bage mâna în bugetul țării: „Dacă ar face-o, a doua zi n-ar mai fi președinte la PSD, pentru că asta e rațiunea de a exista a PSD și a PNL – aceste rețele care se mufează la banii statului, și eu am văzut de aproape, și care nu pot fără acești bani publici”

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)
21:43 - Nicușor Dan îi îndeamnă pe bucureșteni să voteze și la referendum: “De trei ori DA!”/ „Ca primar, o să insist să avem niște standarde de cost, astfel încât lucrurile să fie cât mai echilibrate între sectoare” (VIDEO)
21:33 - Drama românilor din Valencia, la o lună după ce furtuna a distrus tot. „Nu mă gândeam că în Spania nu primeşti ajutor imediat”
20:56 - Nicolae Ciucă: “Doar PNL poate sparge blatul toxic dintre PSD și AUR în turul I. Vă dau o veste, PSD va pierde încă o dată alegerile prezidențiale” / “Acest obiectiv a ajuns să fie obsesiv pentru ei” (VIDEO)
20:52 - Ciolacu: Am ajuns la Budapesta, unde vineri are loc o întâlnire decisivă pentru aderarea deplină a României la Schengen. Demersul nu e al vreunui partid anume, ci este al României
20:46 - Votarea va începe de vineri, în diaspora. Ce acte de identitate trebuie să aibă alegătorii la ei pentru a putea vota
20:33 - Nicolae Ciucă: „Viziunea mea de președinte cuprinde o nouă viziune cu privire la mediul rural”. Care sunt obiectivele pentru următorii ani: „Toate gospodăriile să aibă acces la apă până în anul 2028” (VIDEO)