Cătălin Drulă: Suntem la finalul primei părți dintr-un film de groază. Mandatul lui Ciucă, cel mai dezastruos după Revoluție. Iohannis, marele trădător al României, a distrus PNL și l-a făcut o remorcă-anexă la PSD (VIDEO)

Cătălin Drulă: Suntem la finalul primei părți dintr-un film de groază. Mandatul lui Ciucă, cel mai dezastruos după Revoluție. Iohannis, marele trădător al României, a distrus PNL și l-a făcut o remorcă-anexă la PSD (VIDEO)
Foto: USR / Facebook

Mandatul de prim-ministru al lui Nicolae Ciucă, preconizat să se încheie vineri, va intra probabil în istorie drept cel mai dezastruos după Revoluție, a declarat deputatul Cătălin Drulă, liderul USR, joi, când a prezentat bilanțul „primei părți dintr-un film de groază”, după cum a descris el guvernarea PSD-PNL.

Cătălin Drulă (USR): Iohannis a distrus PNL și l-a făcut o remorcă-anexă la PSD

Liderul USR a comparat guvernarea PSD-PNL cu un „film de groază” și i-a criticat în termeni duri pe Nicolae Ciucă și Klaus Iohannis.

„O conferință de presă care marchează un moment dificil pentru România. Suntem la finalul primei părți dintr-un film de groază, care se numește guvernarea PSD-PNL. Înțelegem că mâine se încheie partea numită «Nicolae Ciucă» și începe episodul «Marcel Ciolacu». Premierul Ciucă își încheie mâine mandatul de prim-ministru și va intra probabil în istorie ca cel mai dezastruos mandat de premier de după Revoluție. Am făcut aici un bilanț al guvernării Ciucă, o carte neagră, pentru a marca acest moment greu pentru România, pentru economia României, pentru profesori, pentru toate categoriile profesionale din societate”, a declarat Cătălin Drulă.

„Există și un patron, Klaus Werner Iohannis. Este cel care a adus această guvernare dezastruoasă, cel care a adus PSD la guvernare, cel care a distrus PNL și l-a făcut o remorcă-anexă la PSD, cel care a oprit modernizarea României, cel care a eșuat în mod catastrofal în proiectul România Educată, cel care a trădat România, marele trădător al României este aici, în această poză (Cătălin Drulă arată spre o poză cu Klaus Iohannis, n.r.), și patronul acestei guvernări”, a adăugat deputatul de opoziție.

„Ce rămâne în urma acestui guvern, dacă e să vorbim doar de câteva cifre din economie, e așa: scumpiri – cele mai mari din ultimii 20 de ani; inflație cu două cifre, chiar și în prezent, chiar pe cifrele INS, care nu sunt chiar ușor de crezut, este 20% la alimente; dublarea ratelor la credite; o gaură bugetară de cel puțin 30 de miliarde de lei; o economie frânată – INS ne spune la ultimele cifre că mai există o creștere anemică de 0,1%, dar bazat pe istoria dumnealor probabil deja suntem în zona de stagnare sau scădere; un curs euro care a făcut trei recorduri succesive săptămâna trecută”, a mai spus liderul USR.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`