Cătălin Drulă: M-am întâlnit cu români din Diaspora, la Iași. Și eu am fost unul dintre ei (VIDEO)

Publicat: 26 01. 2024, 12:01
Cătălin Drulă, președintele USR. Sursa foto: Cătălin Drulă / Facebook

„În 1999 aveam 18 ani, am primit o bursă de studii din partea statului canadian, la Universitatea din Toronto. În România fusesem olimpic național la informatică, iar bursa a reprezentat pentru mine o mare oportunitate. Dar… unii dintre voi vă aduceți aminte, când pleca avionul din Otopeni în acei ani, părea că pleacă pentru totdeauna. În acel sfârșit de septembrie, din toată bucuria mea și entuziasmul de tânăr de 18 ani, apărea și sentimentul de inimă grea atunci când pleci de acasă.

Din păcate, anual, sunt mai mulți români care pleacă decât cei care decid să revină în țară. Pleacă în căutarea unei vieți mai bune, în încercarea de a scăpa de lucrurile frustrante din România, pleacă pentru un trai mai bun pentru copiii lor.

A pleca din țară nu e niciodată o decizie ușoară. Înseamnă să te desprinzi de tot ceea ce îți e familiar, să îți lași limba, familia și prietenii în urmă pentru a construi ceva nou, într-un loc străin.

Dar mai înseamnă ceva. Înseamnă că devii un ambasador al României. Românii plecați au construit un pod între culturi, au dus cu ei spiritul românesc, inovația și progresul peste tot unde au ajuns. Au demonstrat că țara noastră merită să fie respectată în lume.

Acest spirit a fost mult prea puțin pus în valoare în România.

Avem un președinte și un guvern care ar trebui să vorbească despre Diaspora în fiecare zi. Să facă din Diaspora un plan de țară. Să vorbească cu oamenii de afaceri, să investească în România, pentru că afacerile pornite peste tot în Europa și în lume pot fi extinse și în țara noastră. Avem zeci de mii de români care au reușit în afara țării. Ar trebui să se întâlnească cu profesioniștii, cu muncitorii, cu toți cei plecați, pentru că ei pot să contribuie la modernizarea țării, cu experiența acumulată afară.

Soluții există. De aceea am format alianța Dreapta Unită. Și-i așteptăm alături de noi pe toți românii din afara țării, pe toți cei din societatea civilă, pe fiecare român care muncește cinstit. Pentru că România a știut mereu să se mobilizeze în anii electorali și să spună NU pesedismului, fie că e de la PNL, fie de la PSD, să spună NU extremismului care sădește doar ură și nu are nicio soluție. Se poate mai mult”, a declarat președintele USR, Cătălin Drulă.

Material susținut de USR