Cătălin Drulă, despre scandalul „BMW-urilor cumpărate cu dedicație de la prietenul președintelui Iohannis”: „Se pare că Bode îi pasează pisica lui Ciucă. Întrebarea e către cine se va uita EPPO când va investiga această măgărie” (VIDEO)
Deputatul Cătălin Drulă, liderul USR, a vorbit despre scandalul „BMW-urilor cumpărate cu dedicație de la prietenul președintelui Iohannis”, joi, pe B1 TV, la „Politica Zilei” cu Ioana Constantin, și a sugerat că Parchetul European (EPPO) „se uită cu atenție la acest subiect”.
Cătălin Drulă, pe B1 TV, despre controversata achiziție de BMW-uri: Se pare că Bode îi pasează pisica lui Ciucă
Întrebat cum e posibil să pierdem și bani europeni din cauza controversatei achiziții, liderul USR a explicat: „Da, se pare că îi pasează pisica domnul Bode domnului Ciucă, dacă într-adevăr preia portofoliul de la Interne, pentru că de când a bubuit acest scandal public anul trecut, al BMW-urilor cumpărate cu dedicație de la prietenul președintelui Iohannis, până în prezent, se pare și avem un răspuns oficial pe care l-am primit din partea Ministerului Transporturilor, i-am trimis și o interpelare domnului Grindeanu, ca deputat, pentru că acolo se gestionează fondurile europene din care ar trebui plătite aceste BMW-uri”.
„În răspuns se spune așa, pe de o parte, că până în prezent domnul Bode n-a cerut rambursarea banilor plătiți pe BMW-uri din fonduri europene, și se pare că încearcă să scape de asta înainte să iasă din mandat, adică să nu facă cererea de rambursare, și pe de altă parte scrie negru pe alb că s-au constatat abateri în derularea achiziției publice, ceea ce noi spunem de la început, pentru că aceste mașini, să nu uităm, au fost cumpărate cu un caiet de sarcini copiat din cartea mașinii BMW respective, adică s-a dorit și s-a cumpărat această mașină ca pe o achiziție directă, deși a fost mascată ca o licitație”, a adăugat Cătălin Drulă.
„Acum întrebarea este către cine se va îndrepta Parchetul European când va investiga această măgărie, că domnul Bode crede că scapă, dar e deja acolo, la Bruxelles și la Luxemburg se uită cu atenție la acest subiect. Cealaltă întrebare este – de asta avea România nevoie, de limuzine pentru Poliție, sau să ne uităm un pic la salariile profesorilor, unde un debutant ia 2.400 de lei? Sunt priorități și priorități. Se pare că prioritatea domnului Bode era să îl facă fericit pe prietenul președintelui Iohannis”, a mai spus liderul USR.