Cătălin Drulă a prezentat noi date privind accidentul grav care a avut loc vineri la Pasajul Unirii din Capitală, soldat cu un mort și 22 de răniți. Președintele USR susține că prefectul Capitalei, Toni Greblă, dar și alte oficialități au mințit când au spus că au fost lovite lanțurile prelimitatorului.
Drulă a explicat faptul că prelimitatorul este incorect amplasat deoarece „trebuie să nu poți fizic să îl ocolești dacă intri în pasaj”.
Acesta a mai susținut că lanțurile de la presemnalizator au mai fost lovite de alte TIR-uri sau autocare și date peste cap. Și așa au rămas. Asta înseamnă că și dacă autocarul trecea banda 3, pe sub lanțuri, foarte posibil nu le lovea pentru că erau deja date peste cap.
Pe o filmare se vede cum autocarul a trecut pe lângă presemnalizatorul cu lanțuri, ulterior schimbând o bandă în stânga. Iar pe o poză făcută azi se vede cum lanțurile de la presemnalizator sunt date peste cap pe lățimea benzii 3.
„Prefectul Greblă și alte oficialități care au spus că au fost lovite lanțurile prelimitatorului au mințit.
2. Prelimitatorul este INCORECT amplasat. Așa cum spuneam în postarea anterioară, trebuie să nu poți fizic să îl ocolești dacă intri în pasaj (soluții se găsesc, de la amplasarea mai apropiată de pasaj, la delimitare fizică mai timpurie a sensurilor prin/pe deasupra pasajului). Mai mult, dacă înainte de intersecția Budapesta un TIR sau autocar e încadrat pe banda 1 (unde e logic să fie fiind vehicul greu) la trecerea de intersecție NU va lovi lanțurile și dacă e o decizie (greșită) de ultim moment să intre în pasaj se va înfige direct în limitator cum s-a întâmplat ieri”, a scris Drulă, pe Facebook.
Acesta a mai susținut că lanțurile au mai fost lovite de alte TIR-uri sau autocare și lăsate așa: „Și dacă trecea pe banda 3, pe sub lanțuri, e foarte posibil ca autocarul să nu le fi lovit pentru că fuseseră deja date peste cap de mai demult”. Lanțurile respective sunt date peste cap și acum.