Cătălin Drulă: Centura Bacăului va fi dată în folosinţă integral în perioada imediat următoare / Moldova are nevoie de autostrăzi ca de aer

Cătălin Drulă: Centura Bacăului va fi dată în folosinţă integral în perioada imediat următoare / Moldova are nevoie de autostrăzi ca de aer
Foto: Cătălin Drulă / Facebook

Centura oraşului Bacău va fi dată în folosinţă integral în perioada imediat următoare, a anunţat Cătălin Drulă, ministrul USR-PLUS al Transporturilor. Centura oraşului Bacău este parte din A7 – Autostrada Moldovei, cel mai mare proiect inclus în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Cătălin Drulă, despre Centura oraşului Bacău

„Astăzi am fost într-o vizită pe ceea ce a fost până deunăzi şantierul Centurii Bacău, alături de vicepremierul Dan Barna. Mă bucur să văd că lucrările la sectorul 2 – ultimul dintre cele trei ale proiectului – au fost terminate. Constructorul a solicitat Companiei de drumuri să organizeze recepţia lucrărilor, astfel că, în perioada imediat următoare, vom da în folosinţă integral această variantă de ocolire”, a scris ministrul Transporturilor, pe Facebook.

Centura Bacău are o lungime de 30,8 km, dintre care 16,2 km sunt la profil de autostradă, și valorează 668 de milioane de lei, fără TVA.

Secțiunea între DN2 Sud şi DN2 Nord (20,3 km) a fost dată în trafic în decembrie anul trecut, secțiunea între DN2 Nord şi DN15 (3,2 km) e în curs de deschidere, iar ultima secțiune, între DN2 Sud şi DN11 (7,3 km), a fost inaugurată în septembrie 2020.

„Mă voi asigura că A7 continuă spre Suceava şi Siret şi că vom reuşi finalizarea proiectării şi atragerea finanţării europene prin Programul Operaţional Transport (2021-2027) pentru cele 2 tronsoane de nord. Încă de dinainte să iau în primire portofoliul de ministru, ştiam de proiectele din Moldova, întârziate inacceptabil de mult. Cu atât mai mult sunt conştient acum de problemele infrastructurii de aici, când citesc zilnic mesajele şi comentariile voastre. Moldova s-a săturat să fie ignorată. Moldova are nevoie ca de aer de autostrăzi, de căi ferate modernizate, de o reţea civilizată de drumuri sigure care nu doar să ţină pasul cu dezvoltarea zonelor urbane mari, precum Iaşiul şi, dar şi să ”tragă în sus”, echitabil şi uniform, toate regiunile ei. Asta am promis şi asta vom livra”, a mai scris Cătălin Druă, pe Facebook.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
12:41 - România ia cel mai scump împrumut din ultimul an și jumătate. Până de curând cele mai mari dobânzi le avea Ungaria
12:21 - Numărul pensionarilor a scăzut, în noiembrie, cu aproape 17.000 de persoane. Cât a fost pensia medie în această lună
12:03 - Toni Greblă: În situația în care CCR consideră că este necesar să verifice toate secțiile de votare din lume, situația va complica foarte mult desfășurarea alegerilor. Nu știu ce nume să trecem pe buletinele de vot pentru turul doi
11:36 - Avertizare Cod galben de vreme rea, emisă de meteorologi pentru aproape jumătate din țară. Care sunt județele afectate
11:15 - Câte posibile incidente au fost semnalate de la debutul campaniei electorale pentru parlamentare? MAI a dat toate detaliile. Continuarea propagandei electorale, aspru sancționată
10:56 - Se fac ultimele pregătiri pentru parada militară de Ziua Națională! Pentru prima dată, pe 1 Decembrie, vom putea vedea și o dronă Bayraktar. Ce alte elemente de noutate vor mai fi (VIDEO)
10:21 - A început votul în diaspora pentru alegerile parlamentare. Zecii de mii de români au votat deja
00:03 - Volodimir Zelenski susține că războiul poate înceta dacă Ucraina intră în NATO, deocamdată fără teritoriile ocupate
23:59 - Câte gâini ai voie să crești în curte legal? Un locuitor din Oradea a fost sancționat pentru că a depășit numărul
23:59 - De luni, curierii poștali vor începe distribuirea pensiilor. Ce creștere vor înregistra veniturile seniorilor din ianuarie 2025