Carmen Dan MINIMALIZEAZĂ abuzurile: Au fost identificate SUTE de persoane care au comis VIOLENȚE și doar 5 situații care ar putea fi abuzuri (VIDEO)

Publicat: 19 08. 2018, 19:14
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat că a primit raportul solicitat tuturor structurilor din minister, în legătură cu evenimentele din 10 august, din Piața Victoriei.

Dan a precizat încă de la început că raportul nu are rolul de a stabili vinovății.

”Au fost deschise 21 de dosare penale, trei cu autor necunoscut. Sunt 20 de persoane cercetate, 3 arestate, 2 puse sub control judiciar. Au fost aplicate 64 de amenzi contravenționale. Polițiștii și jandarmii au lucrat în aceste zile pentru identificarea persoanelor violente.

Parchetele civile au avut două zile de lucru, luni și marți, în care s-au înregistrat dosare. De mâine vom merge la Parchetele Civile și cu alte informații obținute în aceste zile.

Volumul de imagini este mare, 2 TB de filmari, în care au fost surprinse persoanele violente.

Au fost identificate sute de persoane care au comis violențe. Se află acum în proces de identificare. Față de acțiunile jandarmilor a fost începută overificare internă. Au fost identificate 5 situații susceptibile de a fi abuzuri împotriva unor persoane care nu au comisacte de violență”, a declarat Carmen Dan, în cadrul unei conferințe de presă.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.