Carmen Dan îl dojenește pe Iohannis: Ați terminat cu Jandarmeria Română și acum vă ocupați de Poliție?

Publicat: 08 01. 2019, 15:10
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a lansat un atac la adresa lui Klaus Iohannis, după ce președintele a contestat la Curtea Constituțională o lege care le dă mai multe puteri polițiștilor. Dan susține că Iohannis a mers prea departe în încercarea sa de a obține un al doilea mandat la Palatul Cotroceni. Ministrul l-a mai acuzat pe președinte că se joacă cu siguranța națională și că politizează activitatea Poliției.

”Ieri ați mai punctat un refuz din colecția de astfel de gesturi cu care ne-ați obișnuit în ultima perioadă de timp. Numai că, de această dată, acțiunea dumneavoastră îndreptată împotriva PSD, afectează polițiștii, care sunt și trebuie să rămână în afara jocurilor politice! Ce fel de președinte de țară este acela care își permite să se joace cu siguranța națională? Cum să ajungi să politizezi activitatea Poliției?

Legea privind autoritatea polițistului a fost în dezbatere publică mai mult de 1 an și jumătate, fiind probabil cel mai larg dezbătut act normativ din ultimii ani. La aceasta lege și-au adus contribuția organizații profesionale, ONG-uri și societatea civilă. Sindicatele polițiștilor au fost, de asemenea, foarte implicate în realizarea acestui proiect și mă aștept să reacționeze la această blocare a demersului legislativ, așa cum le impune interesul celor pe care îi reprezintă”, a scris Carmen Dan, pe Facebook.

Ministrul de Interne i-a mai reproșat președintelui că nu s-a gândit la multele victime din Poliție: ”Mi-aș fi dorit să vă fi preocupat atât de mult Poliția Română și atunci când polițiștii au fost omorâți, cu sânge rece, în misiune. Vă mai amintiți de polițistul Sorin Vezeteu? Familia lui și, din păcate, multe altele asemenea ei, așteaptă de la noi măsuri pentru ca astfel de tragedii să nu se mai repete. Atunci când s-au produs, ați tăcut. Acum faceți campanie… Ați terminat cu Jandarmeria Română și acum vă ocupați de Poliție? Ce înseamnă, domnule președinte, jandarmeria pentru dumneavoastră? Oare jandarmii români sunt doar cei pe care îi acuzați fără probe sau cei care vă păzesc pe frig și viscol reședințele și pe care îi remarcați doar pentru că poartă uniforme diferite de ale SPP-ului?! Sau polițiștii români înseamnă doar deschizătorii de drumuri într-o deplasare “urgentă” către pârtiile de schi?!”.

Polițiștii, însă, nu s-au prea simțit apărați și reprezentanți de Carmen Dan. Unul dintre ei chiar i-a scris ministrului că mai bine s-ar preocupa să se țină de cuvânt în ceea ce privește salariile promise: ”Noi „muritorii de rand” asteptam de la dv sa ne puneti pe grila salarizarii din 2019 nu platiti la nivel de 2009!”

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis Curţii Constituţionale o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul ordinii şi siguranţei publice, contestând, între altele, o prevedere prin care poliţiştii pot folosi dispozitive cu electroşocuri. De asemenea, preşedintele apreciază că sunt neclar formulate situaţiile în care poliţistul are dreptul să conducă o persoană la secţie.