Ministrul de Interne, Carmen Dan, a reacţionat sâmbătă, după ce Laura Codruţa Kovesi a cerut să beneficieze, în continuare, de protecţie din partea SPP, deşi nu mai este demnitar de rang înalt.
Carmen Dan a anunțat că a refuzat cererea fostei şefe a DNA, precizând că Poliţia şi Jandarmeria îi pot oferi protecţia necesară.
Totuşi, ministrul a subliniat că cererea va fi dezbătută de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT).
„Fiecare membru al CSAT are libertatea propriilor opțiuni. Comunicarea se face de la nivelul Administrației Prezidențiale. Eu mi-am exprimat opțiunea că există alternativă pentru paza și protecția persoanelor care nu mai sunt demnitari și se simt amenințați. Sunt niște rigori care impun niște acțiuni ale fiecărui membru al CSAT”, a declarat Carmen Dan.