Carmen Dan, reacție la criticile șefului DGA: E trist pentru mine că un ofițer de carieră își pune uniforma în cap în felul ăsta
Ministrul de Interne s-a arătat întristată de criticile pe care i le-a adus șeful Direcției Generale Anticorupție, Cătălin Ioniță. Carmen Dan a susținut că nu se aștepta ca un ofițer de carieră ”să își pună uniforma în cap în felul ăsta”.
”Domnul Ioniță spune foarte multe lucruri. Ce pot eu să fac în situația asta? Îl las să spună ce are de spus. Nu am considerat niciodată că trebuie să pun eu căluș în gura cuiva. Întrebarea e de ce a ales acest moment să vorbească. E trist pentru mine că un ofițer de carieră își pune uniforma în cap în felul ăsta”, a declarat Carmen Dan, citată de G4Media.
Reacția vine după ce chestorul Cătălin Ioniță a transmis o notă prin care spunea că ”se simte obligat să aducă în atenția opiniei publice situația extrem de gravă în care se găsește Ministerul Afacerilor Interne sub conducerea actualului ministru”. (Detalii AICI)
Ioniță a transmis respectiva notă după ce, vineri, cu ocazia prezentării bilanțului MAI pe anul trecut, Carmen Dan a criticat DGA-ul, afirmând că structura s-a concentrat pe alte zone decât Ministerul de Interne şi anunţând intenţia de a modifica legislaţia astfel încât activitatea DGA să fie readusă la zona de competenţă pentru care a fost înfiinţată.