Pugilistul britanic Carl Froch, viitorul adversar al lui Lucian Bute, a recunoscut într-un interviu pentru BBC că a aranjat un meci pentru familia sa. Froch a spus că nu și-a făcut adversarul KO mai devreme, pentru că la final familia lui avea să câștige la pariuri.
“Nu l-am făcut pe adversar KO mai devreme pentru că familia mea pariase că-l voi termina în repriza a cincea. Nu este nimic ilegal”, a declarat Froch.
Momentul acesta, a precizat pugilistul, a avut loc în 2005 într-un meci contra lui Ruben Groenewald, de la Jocurile Commonwealth-ului.
“Nu este nimic ilegal în acest lucru. Mereu îmi spun că pot să-mi dobor adversarul în repriza a cincea, iar dacă sunt bun, reușesc acest lucru”, a adăugat Carl Froch.
Carl Froch și Lucian Bute vor boxa pe același ring, pe 14 aprilie. Carl Froch, 34 de ani, a disputat 30 de partide, are 28 de victorii (20 prin KO) și două înfrângeri.
Teoretic, Froch ar putea refuza să se bată cu campionul mondial, dar asta ar însemna să își pericliteze poziția la IBF.