Care sunt rezultatele referendumului intern al USR. Ce decizie a luat Nicușor Dan

Care sunt rezultatele referendumului intern al USR. Ce decizie a luat Nicușor Dan

S-a încheiat referendumul intern din USR, unde 52,7% dintre membrii partidului au votat pentru poziționarea partidului față de inițiativa de modificare a Constituției inițiată de Coaliția pentru Familie.

În ceea ce îl privește pe Nicușor Dan, în urma rezultatului referendumului el nu va reveni în USR.

„În zecile de întâlniri avute cu oameni pe care am încercat să-i conving să ni se alăture, le-am promis că în partid este loc pentru toată lumea, şi pentru progresişti, şi pentru conservatori, şi că nu va exista o decizie în contradicţie cu sentimentele lor identitare (…) Decizia Biroului Naţional vine să spună că unii dintre colegi sunt colegi de mâna a doua. Am făcut o promisiune pe care nu am putut să o ţin”, a spus Nicuşor Dan, potrivit știripesurse.

În continuare prezentăm comunicatul transmis de USR.

„Referendumul intern din USR s-a încheiat duminică, 13 august, la ora 24:00. Din totalul de 1829 de membri USR au votat 1453, prezența finală la vot fiind de 78%. Rezultatele arată că 52,7% dintre membrii partidului au votat pentru poziționarea partidului față de inițiativa de modificare a Constituției pentru redefinirea familiei.

Rezultatele referendumului intern vor fi validate de Biroul Național al USR care reunește în ședință în cursul zilei de luni.

Referendumul s-a desfășurat timp de șapte zile consecutive, între 7 și 13 august, iar membrii au avut de răspuns la două întrebări:

La întrebarea „Susţineţi ca USR să aibă o poziţie ca partid pe tema referendumului Coaliţiei pentru Familie?” 766 au votat DA, iar 682 au votat NU.

La întrebarea „Cum trebuie să se poziţioneze USR ca partid pe tema referendumului Coaliţiei pentru Familie?” 184 au votat PRO, iar 864 au votat CONTRA.

Referendumul s-a desfășurat prin intermediul unei platforme online, care a asigurat secretul total al votului. Fiecare membru a primit pe mail un user și o parolă unice pentru a se putea loga pe platformă să voteze.

USR este primul partid din România care a organizat un referendum de consultare a tuturor membrilor. De altfel, USR este singurul partid din România care și-a asumat prin statut consultarea tuturor membrilor în problemele de interes ale partidului. Rezultatele referendumurilor interne vor constitui o bază pentru luarea deciziilor în cadrul Biroului Național al USR.

Acest prim referendum din USR reprezintă o premieră în politica românească, dar și o dovadă că Uniunea Salvați România își respectă promisiunea de a schimba modul de a face politică în România. Valorile USR se bazează pe democrație, integritate și transparență față de membrii USR și față de societate”,a anunțat USR.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:52 - Antrenorul secund al Ungariei s-a prăbușit în timpul meciului cu Olanda și a fost înconjurat rapid de colegi. Primele detalii despre starea lui Adam Szalai
23:36 - Kosovo amenință cu o acțiune la TAS după scandalul de la meciul cu România. Mai nou acuzațiile îi vizează și pe fotbaliștii români, nu numai pe fani
23:16 - Trafic blocat pe Valea Oltului după un accident violent
22:54 - Atac cu cuțitul la o școală din China. Cel puțin opt morți și 17 răniți
22:30 - Iulian Fota, despre nerecunoașterea Kosovo: Nu e definitivă, ci e condiționată / Probabil că la vremea respectivă au fost ceva griji legate de Transnistria / România a făcut o anumită flexibilizare (VIDEO)
22:04 - Florin Spătaru: PSD n-a făcut altceva decât să readucă România pe o cale stabilă și vrea să guverneze în continuare împreună cu PNL. Elena Lasconi se crede stăpâna inelelor (VIDEO)
21:46 - Radu Mihaiu: PSD este cel mai mare rău care se poate întâmpla acestei țări / Ne e foarte greu să îi separăm pe Ciolacu de Ciucă (VIDEO)
21:23 - Marcel Ciolacu, despre meciul cu Kosovo: Cred că e corect ca România să câștige cu 3-0 la masa verde / Nu am vrut să arătăm în mass-media cum au fost primiți suporterii români în Kosovo. A fost ceva care îți lasă un gust amar (VIDEO)
21:03 - Robert Sighiartău: PSD se pregătește, în cazul în care câștigă alegerile prezidențiale, la o guvernare cu AUR. Vor schimba denumirea acestui partid, se vor rupe mai mulți parlamentari (VIDEO)
20:44 - Olaf Scholz spune că a fost surprins pozitiv de discuția cu Donald Trump. Au vorbit „pe larg despre Ucraina”