Care sunt culorile anului 2021, alese de celebrul institut Pantone (VIDEO)

Care sunt culorile anului 2021, alese de celebrul institut Pantone (VIDEO)
Captură Video - Pantone / Youtube

Pantone a ales gri suprem (ultimate gray) şi galben luminat (illuminating yellow) drept culorile anului 2021. Este pentru a doua oară în istorie când celebrul institut nu a ales o singură culoare a anului, ci două.

Institutul Pantone a ales culorile anului 2021

Pantone a anunțat că a ales gri suprem şi galben luminat drept culorile anului 2021, deoarece prima trimite la calmul şi fundaţiile dure din ciment ale unei construcţii, în timp ce a doua amintește de raze de soare calde şi bună dispoziţie. Împreună, cele două culori formează „un melanj armonios de culoare care transmite un mesaj de putere și speranță, în aceeași măsură durabil, stabil și înălțător”.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Sursă Video: Pantone

„Fiecare culoare are propriul aspect emoţional, nuanţa de gri fiind cea mai solidă, fundaţia practică de care avem nevoie, iar nuanţa de galben fiind cea care ne aminteşte de nevoia de a spera şi de a ne păstra buna dispoziţie”, a declarat Leatrice Eisemen, directorul executiv al Pantone, pentru TIME.

În alegerea celor două culori s-a ținut cont și de evenimentele care au marcat acest an: panemia de coronavirus, mişcarea Black Lives Matter şi protestele anti-rasism din Statele Unite ale Americii.

Totodată, ele reflectă și nevoia tot mai pregnantă de comuniune, dat find că pandemia ne-a forțat să stăm departe unii de alții.

Pentru 2020, culoarea aleasă a fost albastru clasic, iar în 2019 a fost coraiul cu irizaţii aurii (living coral).

Urmăriți B1TV.ro și pe
`