Capsula chineză Shenzhou a revenit pe Pământ, după 15 zile petrecute în spațiu

Publicat: 26 06. 2013, 21:25
Capsula spaţială chineză Shenzhou a revenit astăzi din misiune, după cea mai lungă misiune spaţială a Chinei. Shenzhou, cu trei astronauţi la bord, - doi bărbaţi şi o femeie-, a aterizat după 15 zile...

Capsula spaţială chineză Shenzhou a revenit astăzi din misiune, după cea mai lungă misiune spaţială a Chinei.

Shenzhou, cu trei astronauţi la bord, – doi bărbaţi şi o femeie-, a aterizat după 15 zile petrecute în spaţiu, în cadrul unei noi etape a ambiţiosului program spaţial chinez.

Potrivit acestuia, China va deţine o staţie spaţială locuibilă până în anul 2020. Aceasta a fost cea de-a cincea misiune cu echipaj uman lansată de Beijing din anul 2003.

Agenţia Spaţială chineză a anunţat că pregăteşte şi o aselenizare fără echipaj uman şi trimiterea unui rover robotizat pe suprafaţa Lunii.