Cappuccino, perfect pentru Crăciun. Modul de preparare și ingredientele pentru rețeta specială de Sărbători  

Publicat: 21 12. 2021, 09:42
Foto: Pixabay.com

Un cappuccino este exact ceea ce mai ai nevoie pentru o masă de Crăciun total specială sau chiar pentru vizitele celor dragi, care nu doresc să guste preparatele tradiționale. Un cappuccino alături de o serie de ingrediente specifice de sărbători va fi exact desertul minunat pe care să îl pui pe masă.

Scorțișoara, turta dulce, pudra de cacao sau frișca sunt doar câteva dintre ingredientele pe care le poți adăuga la băutura caldă pentru a adăuga puțin din spiritul sărbătorilor.

Citiți și: Topul celor mai romantice filme de Crăciun, disponibile pe Netflix

Cum prepari un cappuccino pentru Crăciun

Unul dintre cele mai mari avantaje ale rețetei de cappuccino este simplul fapt că îl poți prepara exact așa cum îți dorești, în funcție de gust și  poate fi adaptat după orice dorință ai avea. Spre exemplu, băutura pe bază de cafea poate fi mai tare sau mai slabă, în funcție de cum îți dorești să fie ea pregătită.

Ingrediente necesare pentru rețeta de cappuccino:

  • 50 mililitri cafea
  • 100 mililitri de lapte
  • Opțional: scorțișoară, pudră de cacao, bezele, miere, zahăr

Cum faci cappuccino acasă

Pentru început, se pregătește cafeaua. Cei 50 de mililitri de cafea pot fi preparați la ibric sau la aparatul de cafea, sub formă de expresso. Apoi, laptele trebuie să fie ușor încălzit, iar mai apoi făcut spumă. Dacă nu aveți un aparat special cu care să faceți laptele spumă, puteți folosi un borcan, în care să puneți laptele fierbinte, să îl închideți cu un capac, iar mai apoi să îl agitați până când devine spumos, precizează Lalena.ro.

Odată ce cafeaua este gata, iar laptele a fost făcut spumă, puteți să le așezați pe amândouă într-o ceașcă, iar de aici începe magia. Adăugați orice produse specifice de Crăciun, după gust, care să vă ajute să obțineți un adevărat gust de sărbători.

Ingrediente pentru un cappuccino de Crăciun

Dacă doriți să transformați un cappuccino clasic într-o băutură de sărbătoare, puteți adăuga: portocală, scorțișoară, bezele, pudră de cacao sau diferite condimente pentru cafea, extrem de ușor de găsit în magazine.

Aceleași ingrediente pot fi adăugate și la ciocolată caldă, în cazul în care doriți să faceți o băutură extrem de gustoasă, dar fără cofeină. Află și de ce cozonacul nu trebuie să fie mâncat în primele 24 de ore după ce a fost scos din cuptor.