Căpitanul lui Kosovo i-a jignit pe jurnaliștii români și ar fi vrut să îl lovească pe unul dintre ei. Tensiuni mari la conferința de presă de la Arena Națională (VIDEO)

Publicat: 16 11. 2024, 17:01
Actualizat: 16 11. 2024, 18:53
captură video B1 TV

Tensiunile de la partida dintre România și Kosovo, abandonată în prelungiri după ieșirea jucătorilor kosovari de pe teren, s-au prelungit și la conferința de presă. Căpitanul echipei adverse, Amir Rrahmani, și un oficial kosovar i-au jignit pe jurnaliștii români și au vrut să îl lovească pe unul dintre ei, a relatat Dan Gabor, sâmbătă, la Știrile B1 TV.

Căpitanul lui Kosovo i-a jignit pe jurnaliștii români de la Arena Națională

Amir Rrahmani, fundaș la Napoli, i-a jignit pe jurnaliștii români în marja conferinței de presă de la Arena Națională și le-a spus că ar trebui să le fie „rușine”.

„Ba ție să îți fie rușine! Ne-ați numit «țigani»!”, a fost replica unuia dintre ziariști.

Schimbul de replici a continuat pe holurile de la Arena Națională.

Meciul dintre România și Kosovo, abandonat după ieșirea kosovarilor de pe teren

Deși părea că ne îndreptăm spre o remiză în duelul disputat vineri seară în penultima etapă a Ligii Națiunilor, lucrurile au degenerat după un contact dintre Amir Rrahmani și Denis Alibec.

Publicul a început să huiduie, iar câțiva fotbaliști kosovari au făcut semne provocatoare spre tribune, moment în care ultrașii români – acompaniați în cele din urmă de o mare parte a stadionului – au început să scandeze „Serbia, Serbia!”.

Fotbaliștii kosovari au ieșit de pe teren și au refuzat să mai revină de la cabine. În cele din urmă, UEFA a anunțat că meciul a fost abandonat și rămâne de văzut care va fi decizia forului continental cu privire la această partidă.