Mihai Claudiu Tusac, candidatul PSD pentru funcția de edil al Mangaliei, a anunțat vineri că se retrage din cursa electorală. El îl va sprijini pe independentul Cristian Radu în cursa pentru primărie.
Tusac a luat decizia în urma unor discuții cu conducerea centrală și județeană a Partidului Social Democrat, a declarat acesta într-un comunicat de presă, citat de Mediafax. El a mai adăugat că va candida la alegerile parlamentare, pentru postul de deputat, pe lista USL.
Tusac a deținut funcția de primar al Mangaliei din 2008.
Biroul Electoral Central a decis refacerea alegerilor din 10 iunie la Mangalia, atât pentru Primărie cât și pentru Consiliul Județean, din cauza mai multor nereguli semnalate. În urma acelui scrutin, candidatul PDL Zanfir Iorguș câștigase funcția, cu 31,92 la sută din voturi, pe locul doi aflându-se Cristian Radu, independent susținut de PNL, cu 29,94 la sută din voturi. Noul tur de scrutin va avea loc pe 24 iunie.