Când va fi în vigoare noua lege a pensiilor? Marcel Ciolacu: „Pensiile mici vor fi mărite primele”

Publicat: 26 09. 2023, 00:08
Sursa foto: Facebook / Marcel Ciolacu

Marcel Ciolacu a anunțat luni, într-un interviu pentru Antena 3 CNN că și-ar dori ca Legea pensiilor să fie în vigoare de la 1 ianuarie 2024. Premierul a subliniat că mai întâi vor fi majorate pensiile mici. Acesta a mai spus că nu vor fi mărite cu același procent toate pensiile:

Marcel Ciolacu, despre creșterea pensiilor

„Atât noi, cât și Comisia Europeană considerăm că sunt inechități foarte mari între pensiile foarte mici și pensiile mari și se caută un echilibru social. Eu doresc să trec legea pensiilor anul acesta, de la 1 ianuarie 2024, ea să fie în vigoare.

Avem aceeași viziune cu Comisia privind pensiile generale și vom merge până la sfârșitul anului, astfel încât la anul să avem o nouă lege a pensiilor cu adevărat. Este normal și corect ca pensiile mici să fie primele mărite.

Nu putem mări cu același procent pensiile mici și pensiile mari. Minimul de procent va fi reprezentat de inflația din anul respectiv”, a declarat Marcel Ciolacu la Antena 3 CNN.

Despre majorarea pensiilor a vorbit și  ministrul Marcel Boloș care a afirmat că suma totală a majorării va fi de cel puțin 16 miliarde de lei, cu o creștere medie de 14%.

Sunt bani pentru creşterea pensiilor, vor fi majorate cu minim 16 miliarde de lei. (…) În procente înseamnă că am luat în calcul o creştere a pensiilor cu aproximativ 14%, dar procentul final va fi anunţat de coaliţia de guvernare”, a declarat, recent, ministrul Finanţelor, Marcel Boloş.

Boloş a afirmat că data propusă pentru aplicarea noilor majorări este 1 ianuarie 2024. În același timp, premierul Marcel Ciolacu a subliniat că ajustările vor fi personalizate, iar un segment de pensionari va beneficia de creșteri semnificative ale pensiilor, ajungând până la o majorare de 30%, scrie Ziare.com.