Parlamentarii au probleme cu fumatul. Noile reguli pe care vor trebui să le respecte aleșii fumători

Parlamentarii au probleme cu fumatul. Noile reguli pe care vor trebui să le respecte aleșii fumători

Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat o notă pentru aplicarea, în Parlament, a legii privind prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun.

Nota în cauză precizează că legea interzice complet fumatul în spațiile publice închise și în spațiile închise de la locul de muncă. În vederea aplicării legii, susține documentul, la intrările în Palatul Parlamentului vor fi amplasate afișe care să cuprindă interdicția de a fuma în această incintă.

Nota prevede că se va putea fuma în curtea interioară de la etajul S1, în curtea interioară de la etajul P, în terasa de pe corpul A2, de la etajul 3 și în terasa de pe corpul A2, de la etajul 8.

”Pentru a se putea permite fumatul în locurile ce vor fi aprobate, este necesar să fie efectuate amenajări minime și să fie respectate (…) cerințe privind prevenirea incendiilor și asigurarea securității personalului, echipamentelor și utilajelor”, mai precizează documentul.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`