Camera Deputaţilor adoptă legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă

Camera Deputaţilor adoptă legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă

Camera Deputaților a adoptat, marți, proiectul de lege privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență. PNL și PDL au anunțat că vor ataca proiectul la Curtea Constituțională.

Reprezentanţii PNL au spus, după vot, că proiectul de lege „încalcă grav dreptul la apărare al celor care trebuie să plătească pentru a vedea că sunt parte într-o procedură”.

De asemenea, liberalii au susţinut că după ce această lege va fi publicată în Monitorul Oficial, angajaţii societăţilor mari cu probleme „vor trebui să se roage la Dumnezeu pentru ca distribuitorii de gaze şi electricitate să aibă grijă de ei”, informează Mediafax.

Liderul deputaţilor PDL, Gheorghe Tinel, a precizat că PDL a votat împotriva proiectului de lege şi au textul pregătit pentru atacarea legii la Curtea Constituţională.

„Le spunem colegilor de la PNL că avem deja textul pentru atacul la CC pregătit. Dacă doriţi, veniţi alături de noi ca să demonstrăm puterii PSD că şi în acest caz greşesc, cum au greşit de nenumărate ori”, a spus Gheorghe Tinel.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`