Camera Deputaților a votat legea care prevede că hotărârile Parlamentului nu vor mai putea fi atacate la CC

Camera Deputaților a votat legea care prevede că hotărârile Parlamentului nu vor mai putea fi atacate la CC

Legea care prevede eliminarea hotărârilor Parlamentului de sub controlul Curţii Constituţionale a fost votată marți de deputaţi şi urmează să treacă de plenul Senatului, care este şi Camera decizională în acest caz. Legea a fost adoptată cu 168 de voturi „pentru”, un vot „împotrivă” şi 16 abţineri. Liderul grupului PDL din Camera Deputaţilor, Mircea Toader, a anunţat înaintea votului că democrat-liberalii nu votează propunerea legislativă.

Social-liberalii cei care iniţiat proiectul, motivează că astfel activitatea magistratilor Curţii s-ar micşora considerabil. 

Liderul grupului PDL Mircea Toader a criticat acest proiect şi consideră că miza acestei inițiative o constituie de fapt atacarea lui Traian Băsescu printr-o eventuală suspendare din funcţia de preşedinte, fără posibilitatea de adresare la Curtea Constituţională. În replică, deputatul PSD Florin Iordache, a respins acuzaţiile.

În momentul de față Legea referendumului prevede că suspendarea președintelui se poate face prin obținerea a jumătate plus unul din cetăţenii cu drept de vot. Dacă modificarea va fi adoptată, șeful statului va putea fi suspendat cu jumătate plus unul din voturile valabil exprimate.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`