Camera Deputaţilor a respins moţiunea simplă inițiată de PNL privind situaţia mineritului

Camera Deputaţilor a respins moţiunea simplă inițiată de PNL privind situaţia mineritului
Foto: ziuaveche.ro

Camera Deputaţilor a respins, miercuri, moţiunea simplă semnată de 101 deputaţi liberali cu privire la situație minelor, intitulată „În lipsa oricărei strategii energetice, copilotul Victor Ponta conduce sectorul minier românesc spre faliment”, informează Mediafax.

În textul moțiunii, PNL dezbate problema în care se află mineritul, precum și cea a complexelor energetice Oltenia și Hunedoara.

„Cele mai afectate sunt complexurile energetice Oltenia şi Hunedoara, care împreună asigură aproape 30% din producţia de energie la nivelul ţării. PNL cere Guvernului condus de Victor Ponta şi Ministerului Economiei condus de Andrei Gerea să oprească jaful de la aceste companii şi să elimine influenţele

Ministrul Energiei, Andrei Gerea, a criticat moțiunea simplă a celor de la PNL, spunându-le: „Când încercaţi să daţi cu pietre, mai bine vă uitaţi în oglindă”.  Ludovic Orban i-a răspuns că până în acest moment niciun ministru nu a tratat Parlamentul cu înjurături.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:09 - Atenționare de călătorie MAE: Posibile perturbări ale transportul public din Belgia
23:52 - Un oficial UE a fost condamnat la închisoare în Belarus. L-ar fi insultat pe Aleksandr Lukașenko
23:42 - Protest uriaș la Viena după preluarea puterii de către extrema dreaptă. Zeci de mii de oameni au ieșit în stradă. „Mi-e teamă pentru Europa pentru că autocrați nebuni ajung la putere”
23:26 - A murit Marius Ciugarin, fost fotbalist la Steaua și Sportul Studențesc
23:07 - Grădina zoologică din Oradea va avea o nouă locație, de aproape patru ori mai mare
23:02 - Nicușor Dan, despre modernizarea iluminatului public din București: 23,3 milioane lei pentru un oraș mai eficient energetic! Până în vară, vor fi înlocuite încă 7.822 de lămpi pe 34 de bulevarde
22:37 - Eugen Tomac: Președintele Iohannis cu cât mai mult stă la Cotroceni, cu atât mai mult rău face democrației românești. El este cel mai contestat și are pârghii pentru a detensiona situația (VIDEO)
22:36 - Noul ministru al Educației, despre efectele negative ale meditațiilor asupra sistemului de învățământ. „Trebuie fiscalizate pentru a nu scuti profesorul să-și facă bine datoria la clasă”
22:09 - Daniel Breaz (PNL): Dacă dorim într-adevăr să avem un Președinte al acestei alianțe pro-europene, va trebui să fim consecvenți și să mergem cu același Președinte (VIDEO)
22:02 - Poștașii au început împărțirea pensiilor. Cât mai au de așteptat cei care primesc banii pe card