Călin Popescu Tăriceanu recunoaște: Am avut telefonul pus sub ascultare o lună, anul trecut. | Se dorește crearea unei super-puteri, care să fie peste celelalte din stat, chiar și peste Parlament (VIDEO)

Călin Popescu Tăriceanu recunoaște: Am avut telefonul pus sub ascultare o lună, anul trecut. | Se dorește crearea unei super-puteri, care să fie peste celelalte din stat, chiar și peste Parlament (VIDEO)

Călin popescu Tăriceanu a fost prezent la emisiunea Dosar de Politician de la postul de televiziune B1 TV, el vorbind despre mai multe probleme pe care le-a observat în societatea din România.

"Din fericire, există asociații profesionale care iau atitudine împotriva lucrurilor precum super-imunitatea avocaților… Nu cred că suntem singurii care vedem aceste lucruri care au nevoie de corectare, pentru că devin periculoase pentru democrația noastră. Ele sunt deja periculoase, aceste atitudini nu se opresc. Modificările impuse Guvernului și pe care Guvernul le-a promovat dovedesc că sunt procese de mișcare, dar involutive. Văd că sunt încercări de creare a unei super-puteri, dincolo de cele trei puteri din stat, și mai presus decât ele, dar în special, peste Parlament. Parcă este un fel de încercare de a-și arăta mușchii față de Parlament", a comentat Călin popescu Tăriceanu.

Călin popescu Tăriceanu: Am avut telefonul ascultat

#DIRECT_ONE_dkci7f#

"Am fost chemat la DNA în calitate de persoană privată și am plecat ca președinte al Senatului. N-a mandatat nimeni DNA-ul să decredibilizeze Parlamentul sau să-l distrugă. Și să distrugă instituția Parlamentară, în vederea cetățenilor", a mai spus președintele Senatului.

"În dosarul Truică nu știu dacă au avut intenția "să mă bage"… Procurorul mi-a spus dacă cunosc o anumită persoană. Eu i-am spus că nu pot să zic că-l cunosc, ci că l-am văzut. Dar în dosar este un martor care a spus că m-a văzut cu persoana respectivă la o masă de la o nuntă. Cam așa s-a fabricat acest dosar. Sunt și interceptări care nu sunt incriminatorii. Anul trecut am avut telefonul pus sub ascultare o lună de zile, între octombrie-noiembrie. Sunt înregistrări la dosar, dar nu au nicio legătură cu faptele pentru care sunt trimis în judecată."

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Artefacte de 3.000 de ani au fost descoperite în Bistrița-Năsăud. Au fost găsite într-unul dintre cele mai importante situri arheologice din țară
23:51 - Primarul din Sfântu Gheorghe, supărat că elevii deja au distrus mobilierul nou pus în școli: „Vor trebui să plătească părinții”
23:16 - Sfârșit tragic pentru primul urs polar văzut în Islanda din 2016. Animalul a fost împușcat de poliție
23:14 - Marcel Boloș: Majorările de salarii au avut impact pe buget. Știu că pare destul de ciudat că au crescut încasările la buget, dar în același timp s-a mărit și deficitul / Care este explicația
22:54 - Mii de animale și-au pierdut viața în urma inundațiilor din Galați și Vaslui. Care este bilanțul
22:31 - Câți bani primim de la UE pentru pagubele generate de inundații. Ciucă: „România nu a fost reprezentată de către premierul Ciolacu la întâlnirea crucială”
22:28 - Un salvamar a fost amendat cu 1.000 de euro pentru că a salvat o femeie de la înec. Ce s-a întâmplat de fapt
21:58 - Oana Florea (PSD): Eu nu îl văd pe Klaus Iohannis în Parlament. Cum ar putea el să intre în lift cu 5 senatori odată sau să stea în bancă? S-ar potrivi la Comisia de turism, Comisia de sport, dacă ar veni la birou (VIDEO)
21:54 - Mihaela Popa (România Renaște), despre „amendamentul Iohannis”: „Sunt lucruri care atentează la democrație și asta e poate cel mai grav când faci o lege pentru un om” (VIDEO)
21:54 - Românii au intrat pe piața imobiliară dintr-o țară din Africa. Pot câștiga 3.000 de euro lunar din chirie