Călin Popescu Tăriceanu, noul președinte al Senatului: ”Voi pune mai presus de orice interesul național”

Publicat: 10 03. 2014, 17:23
Foto: B1 TV

Călin Popescu Tăriceanu a fost ales, luni, cu 93 de voturi, în funcția de președinte al Senatului, după demisia lui Crin Antonescu, relatează B1 TV.

Pe de altă parte, Marius Obreja, candidatul PNL a primit 45 de voturi, iar propunerea PDL, Dumitru Oprea, 15 voturi.

Tăriceanu, propus pentru șefia Senatului de către USD, fiind susținut și de UDMR. (Detalii AICI)

Tot luni, Călin Popescu Tăriceanu a plecat din PNL și s-a înscris în Partidul Independenților.

Per total, 157 senatori și-au exprimat opțiunea, voturile valabil exprimate fiind 153.

Astfel, Tăriceanu a obținut 93 voturi ”pentru” și 60 ”împotrivă”. Marius Obreja a primit 108 voturi ”împotrivă” și 45 voturi ”pentur”, iar Dumitru Oprea a avut 15 voturi ”pentur” și 133 ”împotrivă”.

Pentru că Tăriceanu a întrunit la primul tur de scrutin majoritatea voturilor senatorilor prezenți a fost declarat președinte al Senatului.

”Văd rolul Senatului, nu numai acela de for legislativ. Voi continua să lupt să promovez valorile în care cred, valorile drepturilor și libertăților individuale. Voi milita pentru o societate bazată pe modelul social european. Vreau să ajungem să trăim într-o țară normală, o țară care nu mai e divizată și măcinată de conflicte. Voi pune mai presus de orice interesul național”, a declarat Tăriceanu.

”Proiectul politic USL e un proiect pe care nu am reușit să îl ducem la îndeplinire. Având în vedere că misiunea nu a fost dusă la îndeplinire trebuie să lucrăm împreună pentru a nu-i dezamăgi pe cei care ne-au votat și a le spulbera speranța la o viață mai bună. De aceea am decis să aceept propunerea USD și UDMR de a candida pentru acest post. Suntem preocupați de probleme false. Din păcate cea mai mare parte a omenilor politici se lasă antrenați în dispute derizorii”, a mai spus Călin Popescu Tăriceanu.

Călin Popescu Tăriceanu, votat noul președinte al Senatului