Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, l-a acuzat de ipocrizie pe liderul popularilor europeni din Parlamentul European, precizând că în urmă cu trei luni acesta a mers la Budapesta unde s-a afișat alături de Viktor Orban, după care a propus activarea articolului 7 din Tratatul UE împotriva Ungariei, informează Știripesurse.ro.
”Se pare că e o bună doză de ipocrizie care domneşte la grupul PPE, având în vedere că liderul grupului, dl Weber, cu trei luni în urmă dacă nu greşesc, a fost la Budapesta unde s-a afişat cu mare bucurie în chip de susţinător al dlui Orban, prim-ministrul Ungariei, arătându-i susţinerea PPE şi aprecierea pentru dl Orban. Între timp, doamna Merkel l-a desemnat pe dl Weber ca Spietzenkandidat – cel care conduce lista care câştigă alegerile la nivel european să devină automat preşedintele Comisiei Europene. Şi de când dl Weber a fost desemnat Spietzenkandidat, şi-a schimbat punctul de vedere şi a propus ca PE să voteze aplicarea articolului 7 împotriva Ungariei. Cu toate că de la vizita lui la Budapesta până la votul în Parlament dl Orban n-a mai făcut nimic. Sigur că unii consideră că dl Orban a încălcat… nu ştiu… Eu îmi aduc aminte chiar cred că am semnat la un moment dat o declaraţie referitoare la încălcarea drepturilor mass-media în Ungaria, dar asta era cu mulţi ani în urmă. În ultimele trei luni nu s-a întâmplat nimic notabil care să determine o astfel de atitudine. Această ipocrizie o văd şi, având atâta experienţă, nu pot să mă fac că nu o văd”, a spus Tăriceanu după ce a revenit dintr-o vizită la Bruxelles.
Liderul grupului popularilor europeni, Manfred Weber, a transmis marți, după întâlnirea cu premierul Viorica Dăncilă că este „foarte îngrijorat de situația din România”, în ceea ce provește lupta anticorupție. (Detalii AICI)