Tăriceanu l-a umilit pe Dragnea de față cu mai mulți oficiali polonezi: L-a ignorat complet (VIDEO)

Publicat: 30 10. 2018, 18:44

Călin Popescu Tăriceanu și Liviu Dragnea s-au întâlnit marți la Parlament, unde au participat la o întrunire în format extins cu ministrul Investițiilor și Dezvoltării din Polonia și cu președintele Fondului Polonez pentru Dezvoltare.

Dragnea a ajuns al doilea în sala de ședință și a fost primit cu răceală de Tăriceanu. Cei doi și-au dat mâna, dar rapid și fără să se uite unul la altul. Tăriceanu nici măcar nu s-a oprit din a discuta cu ceilalți. Apoi cei doi lideri ai coaliției s-au așezat unul lângă altul, dar n-au fost prea dispuși să-și vorbească.

De altfel, Dragnea nici nu se regăsea pe lista invitaților la discuții. De asemenea, nici apropiatul său, Darius Vâlcov, nu era pe lista de invitați, dar a fost prezent.

Ulterior, Tăriceanu a negat că relațiile dintre el și Dragnea s-ar fi răcit: ”Am stat unul lângă altul, ce vreți să facem? Relația nu a suferit nimic, de ieri până azi. Puneți întrebări care depășesc…”.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.