Călin Popescu Tăriceanu, în cărți pentru Primăria Generală a Capitalei din partea ALDE

Călin Popescu Tăriceanu, în cărți pentru Primăria Generală a Capitalei din partea ALDE
Foto: puterea.ro

Lupta pentru primăria Capitalei se înteţeşte, iar Călin Popescu Tăriceanu ar fi noul nume surpriză care pentru bătălia de la alegerile locale de anul viitor.

Cei de la ALDE speră astfel să aducă mai multă vizibilitate partidului considerat deocamdată o necunoscută pentru cei mai mulţi dintre românii cu drept de vot.

Jurnaliștii de la știripesurse.ro scriu că ALDE va merge chiar pe mâna copreşedintelui Călin Popescu Tăriceanu care ar urma să candideze la funcția de primar general al Capitalei.

Şi Daniel Constantin îşi va încerca norocul însă, cel mai probabil, la o primărie de Sector sau la Primăria Pitești. Aceleaşi surse spun că şi miniștrii Andrei Gerea și Grațiela Gavrilescu vor candida la locale în speranţa că împreună vor face din ALDE un partid mai cunoscut publicului.

Scaunul de primar al Capitalei este râvnit însă şi de alte partide politice. Primii care şi-au anunţat aspiranţii au fost liberalii. Europarlamentarul Cristian Bușoi și deputatul Ludovic Orban ar vrea fotoliul de primar al bucureştenilor. Asta în timp ce din partea PSD, în cărţi pentru şefia Capitalei ar fi tot actualul edil, Sorin Oprescu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`