Călin Popescu Tăriceanu: DNA – un nou actor în campania electorală. Electoratul este debusolat
Candidatul independent la Președinție Călin Popescu-Tăriceanu apreciază că în campania electorală a intrat un „nou actor” – Direcția Națională Anticorupție – care, prin acțiunile sale, ar fi „debusolat” electoratul.
„Discursul meu de astăzi ar fi trebuit să arate altfel dacă nu am fi asistat la intrarea în campania electorală a unui nou actor. Acest actor se numește DNA. (…) Asistăm acum la arestări, percheziții, rețineri și alte proceduri penale în care, sigur, au fost implicați politicieni de vârf din mai multe partide, dar toate aceste lucruri au echivalat cu o diversiune care a debusolat, într-o măsură însemnată, electoratul și a amplificat un sentiment deja instalat de neîncredere”, a declarat, joi, Tăriceanu, la Arenele Romane, în cadrul evenimentului de încheiere a campaniei sale electorale, potrivit Agerpres.
„Suprapunerea unor acțiuni spectaculoase ale justiției peste campania electorală a lăsat, însă, în plan secund, prestațiile candidaților, programele acestora, profilul candidaților și, ca urmare, electoratul a luat cunoștință numai într-o mică măsură despre aceste lucruri care ar fi fost importante pentru a ști ce alegere să facă”, a conchis Călin Popescu-Tăriceanu.