Călin Popescu Tăriceanu, despre Iohannis: În PNL sunt promovați cei docili, sau cei care se disting prin servilism

Călin Popescu Tăriceanu, despre Iohannis: În PNL sunt promovați cei docili, sau cei care se disting prin servilism
Foto: cotidianul.ro

Călin Popescu Tăriceanu l-a atacat pe liderul interimar al PNL, Klaus Iohannis, afirmând că în partid nu se face o selecție a valorilor, fiind promovați cei docili sau cei care s-au distins prin calități precum servilismul, relatează Ziare.com.

„PNL, astăzi, este victima unei politici nefirești, dusă în ultima periodă de conducere. În loc să se încerce o selecție a valorilor, s-a prezentat o adunare a celor care s-au distins prin alte calități: servilism”, a declarat, duminică, Călin Popescu Tăriceanu.

Totodată, el susține că, de câțiva ani, sunt promovați cei docili.

„Votul pe listă, promovat de Crin Antonescu în 2009, a făcut astfel încât la vârful PNL să ajungă non-valori. S-a schimbat logica de funcționare în PNL. Asta explică votul masiv pentru propunerile aberante făcute de cei din conducerea partidului, din ultima perioadă. Rezultatul se vede în aceste zile”, a subliniat el, menționând că „nu e un atac la adresa președintelui interimar”, dar că „este nefiresc ca o persoană care nu are vechime decât de un an să fie propulsată la vârful partidului”.

„Problema este că un astfel de mecanism îi sfidează pe toți ceilalți din partid, cei care sunt membri și militanți de 5 ani, de 10 ani, de 15 ani, care nutresc niște aspirații firești de promovare. Aceștia, când văd astfel de decizii, sunt demobilizați”, a explicat șeful Senatului.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`