Călin Popescu Tăriceanu, despre candidatura lui Gigi Becali pe listele PNL: „Acest subiect nu merită să fie discutat”

Călin Popescu Tăriceanu, despre candidatura lui Gigi Becali pe listele PNL: „Acest subiect nu merită să fie discutat”

În timp ce majoritatea liberalilor susțin că sunt de acord cu candidatura lui Gigi Becali pe listele PNL la alegerile parlamentare din acest an, Călin Popescu Tăriceanu pare chiar iritat de acest subiect.

Întrebat luni, înainte ședinței Biroului Permanent al PNL, ce părere are despre o eventuală fuziune cu PNG, fostul președintele al PNL a spus scurt și la obiect: „Am să vă spun pe scurt și vă rog să mă lăsați numai cu această mică declarație. E un subiect, care din punctul meu de vedere și nu numai al meu, ci și din punctul de vedere al altor colegi, nu merită discutat”.

Liberalii se reunesc luni în şedinţa Biroului Permanent, pentru a vota cererea finanţatorului Stelei, Gigi Becali, de a se înscrie în PNL, pentru a candida la alegerile parlamentare într-un colegiu din Sectorul 6.

Preşedintele liberalilor, Crin Antonescu, a declarat că este de acord cu această candidatură, dar trebuie să existe şi un vot în cadrul structurilor de conducere ale partidului. Asta cu toate că există multe voci în interiorul partidului care contestă o eventuală candidatură a patronului Stelei din partea PNL.

Tăriceanu nu susține candidatura lui Becali din partea PNL

Embed: " />
Urmăriți B1TV.ro și pe
`