Călin Popescu Tăriceanu a declarat joi că nu a luat o decizie cu privire la o eventuală candidatură la alegerile prezidențiale din 2019.
„Eu nu m-am hotărât să anunţ o astfel de candidatură şi nici nu o voi face foarte curând. Nu m-am hotărât dacă să candidez, dacă să nu candidez şi, dacă voi candida, în orice caz nu voi face anunţul de pe acum. Aceasta e o chestiune care, sigur, trebuie să fie făcută pe baza unei analize foarte serioase şi în urma unei decizii a partidului. Noi astfel de lucruri nu le-am discutat şi nu avem în plan să le discutăm, deci nu e o problemă de actualitate”, a declarat Tăriceanu, potrivit Agerpres.
Liderul ALDE susține că în cadrul coaliției de la guvernare nu s-a discutat încă despre o candidatură comună la scrutinul prezidențial de anul viitor.
Pe de altă parte, în spațiul public au fost prezentate rezultatele unor sondaje în care Tăriceanu ar avea un avans considerabil înaintea lui Liviu Dragnea în cazul unei eventuale candidaturi.
Un astfel de sondaj a fost prezentat de filiala Dolj a ALDE, potrivit Gazeta de Sud. Conform rezultatelor cercetării, dacă PSD și ALDE ar avea candidați separați pentru fotoliul de la Palatul Cotroceni, la nivelul județului Dolj, Tăriceanu ar obține 48% dintre voturi, în timp ce Dragnea doar 8%.