Atac dur al lui Călin Popescu Tăriceanu la adresa ministrului Justiţiei. Preşedintele Senatului susţine că Raluca Prună a încălcat legea atunci când a anunțat că o va repropune pe Laura
Codruța Kovesi ca șef al DNA. Tăriceanu susţine că o astfel de decizie poate fi luată doar după o procedură de selecţie, informează B1 TV.
”Rămân foarte surprins pentru că mă așteptam ca o astfel de nominalizare să se faca în baza legii. Legea ce spune? Că trebuie făcută o procedură de selecție, care presupune depunerea unor candidaturi. Nu am auzit așa ceva, deci doamna Prună, în calitate de ministru al Justiției, încalcă, cu bună știință, legea și anunță, într-o ședință festivă, desemnarea, ca un fel de încununare a activității”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.
#DIRECT_ONE_nfsy6c#
Reacţia preşedintelui Senatului vine după ce ministrul Justiţiei Raluca Prună a declarat că o va repropune pe Laura Codruţa Kovesi la şefia DNA.
”Nu în ultimul rând, trebuie să ne asiguram că DNA are un cadru instituțional stabil în care performanța, inculsv cea managerială este recunoscută. Ca ministru al Justiției înțeleg să iau act de performanța DNA, să-mi asum funcția pe care o am și să aplic dispozițiile legii prin propunerea de reînvestire a procurorului șef al DNA”, a declarat Raluca Prună.
Tăriceanu a criticat şi bilanţul şefei DNA pe care l-a calificat drept ”triumfalist” și „deplasat” şi a susţinut că acţiunile procurorilor nu ar trebui să se bazeze pe suportul opiniei publice.