Ce a discutat Tăriceanu cu ambasadorii statelor UE, pe tema modificării Codului Penal
Călin Popescu Tăriceanu a dat explicaţii ambasadorilor statelor UE în legătură cu modificările pe care coaliția PSD-ALDE le-a adus Codului Penal. Președintele Senatului i-a invitat joi dimineaţă la un mic dejun de lucru, la care au mai discutat despre Schengen şi MCV.
Potrivit unui comunicat al Senatului, Tăriceanu le-a transmis că românii au o orientare puternic pro-europeană și cu o poziționare favorabilă unei integrări mai profunde și a insistat că toate statele membre UE sunt parteneri egali.
”Dl Călin Popescu-Tăriceanu a semnalat în acest context preocuparea din ce în ce mai accentuată cu privire la MCV și riscul ca prin transformarea unui mecanism tehnic într-unul politic acesta să devină un instrument ineficient. Domnia sa a opinat că acest aspect ar trebui reanalizat în dialogul dintre Statele Membre și Comisie în vederea concluzionării că MCV și-a îndeplinit, în principalele sale aspecte, misiunea pentru care a fost instituit cu un larg consens politic la nivel național, în urmă cu 11 ani.
Înaltul demnitar român a transmis șefilor misiunilor diplomatice ale statelor membre ale Uniunii Europene că România continuă să acorde o importanță deosebită aderării la Acordul de la Schengen și că autoritățile române au luat măsurile necesare de înzestrare și pregătire a cadrelor și că acționează constant cu seriozitate și eficiență ca membru de facto al acestui „spațiu comun”. Președintele Senatului a subliniat că acestei abordări consecvente de la București îi corespunde și un set de așteptări care însă întârzie să se concretizeze, demersurile României confruntându-se de o bună perioadă cu lipsa orizontului echitabil de realizare.
Președintele Senatului a trecut în revistă procesul de revizuire a legislației penale, precizând că prin aceasta coaliția majoritară urmărește să își îndeplinească responsabilitățile de a pune Codul Penal și Codul de Procedură Penală în acord cu deciziile Curții Constituționale a României, cu directivele europene referitoare la prezumția de nevinovăție și dreptul la un proces echitabil, precum și cu recomandările Comisiei de la Veneția. Totodată, a subliniat că modificările legislative au în vedere o schimbare de concept în politicile penale, urmând ca accentul să fie pus preponderent pe stabilirea și recuperarea prejudiciilor la bugetul statului. În acest sens, Comisia specială comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei a acordat o atenție specială definirii mai corecte, mai precise, a prevederilor din Codul Penal cu scopul de a evita în viitor abuzurile şi excesele care au fost constatate în ultimii ani în justiţie”, se arată în comunicatul Senatului.