Călin Popescu Tăriceanu a declarat, luni, că a propus Senatului să adopte o declarație prin care să se ceară demisia de onoare a președintelui Traian Băsescu.
Totodată, președintele Senatului a spus că îi va propune lui Valeriu Zgonea să adopte o declarație similară.
”Eu am subliniat încîă de săptămâna trecută faptul că președintele Băsescu ar trebui să își dea demisia de onoare și mi-am exprimat părerea că așa cum îl știu nu o va face”, a declarat Tăriceanu.
Propunerea oficială a lui Tăriceanu, postată pe site-ul Senatului, arată că „atitudinea președintelui României nu s-a ameliorat” după suspendarea din 2012 și că scadalul Bercea Mondial – Mircea Băsescu „a creat o situație și o imagine incompatibilă cu statutul funcției de Președinte al României și cu mult sub demnitatea impusă acestei poziții în stat. Propunerea lui Tăriceanu este ca Traian Băsescu să-și prezinte demisia de onoare.
”Pe data de 6 iunie 2012, în temeiul Art. 95. Al. 1 din Constituție, Parlamentul l-a suspendat din funcție pe Președintele României. La Referendumul organizat pe 29 iulie 2012, conform Art. 95, Al. 3 din Constituție, o majoritate de 87% din cei care s-au prezentat la urne a votat pentru demiterea Președintelui României. Voința majorității covârșitoare a votanților a fost înfrântă atunci în condițiile cunoscute. În ciuda acestui vot de blam, atitudinea Președintelui României nu s-a ameliorat în ultimii doi ani, din contră, au apărut noi manifestări contrare constituţiei sau la limita constituționalității, cu precădere în preajma alegerilor, dar nu numai”, se arată în declarația Senatului.
”Scandalul intern fără precedent și cu largi ecouri internaționale negative generat de arestarea fratelui Președintelui României, de legăturile acestuia cu indivizi care au acționat în afara legii, dar și de împrejurarea că Președintele României avea cunoștință de mai bine de un an de potențialul penal al acestor relații și activități, dar nu a intervenit pentru curmarea acestei stări de fapt, au creat o situație și o imagine incompatibile cu statutul funcției de Președinte al României și cu mult sub demnitatea impusă acestei poziții în stat”, se explică în declarație.
”Având în vedere cele menționate, Senatul României întrunit în plenul său, solicită președintelui României, Traian Băsescu, să-și prezinte demisia de onoare”, precizează Tăriceanu în declarația propusă pentru a fi adoptată în Senat.