Tăriceanu: Toader a avut un rol important în demersul nostru de reformare a justiţiei. Să ne aducem aminte că niciun ministru în ultimii zece ani n-a avut curajul să-i clintească un fir de păr lui Kovesi

Publicat: 17 04. 2019, 23:39
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Călin Popescu Tăriceanu a declarat că Tudorel Toader a avut un rol important în schimbările produse de coaliția PSD-ALDE în domeniul justiției. Să ne aducem aminte că niciun ministru în ultimii zece ani n-a avut curajul să-i clintească un fir de păr lui Codruţa Kovesi, susținut liderul ALDE, la Antena 3.

„Fără doar şi poate că este dreptul celor de la PSD să decidă cine sunt miniştrii care îi reprezintă în cabinet şi, aşa cum se ştie, Ministerul Justiţiei era un portofoliu al PSD-ului. Acum, în ceea ce-l priveşte pe Tudorel Toader, eu cred că el a avut un rol important în demersul pe care noi, coaliţia PSD şi ALDE l-a întreprins pentru reformarea justiţiei, pentru a încerca să revenim la normalitate şi a încerca să asigurăm independenţa justiţiei, pentru a rupe aceste legături oculte între servicii şi parchet, în fine, pentru a repune justiţia în normalitate.

Şi Toader a făcut multe lucruri, hai să ne aducem aminte, niciun ministru în ultimii zece ani n-a avut curajul să-i clintească un fir de păr lui Codruţa Kovesi. Sau, cum a fost mai recent, cererea de revocare pentru stimabilul domn Augustin Lazăr, care, sigur, nu a fost semnată de preşedinte, dar ministrul a întreprins aceste gesturi care eu le-aş califica drept justificate şi curajoase, că poate justificate ar fi fost şi în trecut, dar n-a avut nimeni curajul”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

Liderul ALDE a mai ținut să precizeze că ”partea nostimă o văd în seara asta, anumite televiziuni, cele care până ieri îl criticau de mama focului pe Tudorel Toader, au început să se lamenteze că viitorul ministru va fi Nicolicea”.