“Ca să spunem oamenilor direct …”. Daniel Constantin (PNL) a precizat cui îi va crește pensia după recalculare (VIDEO)

“Ca să spunem oamenilor direct …”. Daniel Constantin (PNL) a precizat cui îi va crește pensia după recalculare (VIDEO)
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Deputatul PNL, Daniel Constantin, a vorbit despre recalcularea pensiilor, în emisiunea Politica Zilei, moderată de Ioana Constantin, pe B1 TV, și a spus cui îi va crește pensia după recalculare.

„Vor crește pensiile care sunt mai mici, se vor egaliza”

Daniel Constantin a subliniat faptul că este pentru prima dată când se va încerca să se elimine acele inechități existente.

“Eu nu știu cât a costat softul, numai că știu care sunt așteptările oamenilor și mergem în fiecare zi prin teritoriu și oamenii ne spun chestiunea asta, ‘domnule, ni s-a promis că din septembrie se vor elimina inechitățile’. Și eu mă aștept să se vină cu o explicație, de ce sunt 15 milioane de decizii.

Poate că e o explicație logică, nu știu să v-o dau în acest moment eu, dar asta este așteptarea pe care o avem cu toții, să fie o chestiune foarte clară și eu am încredere că aceste bune intenții, pe care Guvernul le-a manifestat, prin recalculările la care se lucrează în momentul de față, se va pune în practică. Deci există intenții foarte bune. Ele se vor pune în practică în perioada imediat următoare. Așteptările sunt cu data de 1 septembrie.

Este pentru prima dată când se va încerca să se elimine acele inechități pe care le avem. Practic, vor crește pensiile, ca să spunem oamenilor direct, vor crește pensiile care sunt mai mici, se vor egaliza, se va încerca o egalizare la muncă egală, la contribuție egală, să fie o pensie pe măsură”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:58 - „360 de grade”, cu Alina Bădic: Sfaturi pentru această perioadă – Să ne facem utili celorlalți și să dăm ascultare vocii noastre interioare (VIDEO)
23:32 - „360 de grade”, cu Alina Bădic: Traversăm o perioadă portal. Trebuie să începem de la zero într-un domeniu în care nu am funcționat la adevăratul nostru potențial (VIDEO)
22:57 - Tudor Giurgiu vrea să realizeze un film despre Nadia Comăneci pentru 2026, la 50 de ani de la Olimpiada din Montreal: „Am vorbit cu ea şi e foarte încântată”
22:25 - Cod portocaliu de ploi şi vânt pentru Bucureşti şi Ilfov. Recomandările autorităților dacă te prinde furtuna pe stradă
21:53 - Cea mai puternică furtună din ultimii 20 de ani. Oamenii din localităţile de pe Dunăre stau cu bagajele făcute: „Vine apa abundentă, se întâmplă toate nenorocirile”
21:16 - Cozi imense la moaștele Sfintei Parascheva, deși pelerinajul începe peste 10 zile: „Mulțumesc la Dumnezeu că îmi este fata bine! M-am întors să îi mulțumesc pentru tot!”
20:38 - Vine „un ciclon format de un curent de aer polar maritim”, arată un document intern al Poliției Române. Angajaților li se cere să scoată calculatoarele din priză
20:11 - Mamă şi fiu, cercetaţi pentru tentativă de omor după ce au bătut crunt un bărbat. Victima strângea PET-uri și a fost lovită pentru că umbla în tomberoane
19:40 - Lasconi (USR): Să nu ne lăsăm păcăliți de „cearta” dintre PSD și PNL. Ciucă și Ciolacu dansează în continuare pe muzica lui Iohannis
19:18 - Constanța: Polițist beat, implicat într-un accident. O tânără și un copil de 2 ani au ajuns la spital