Prim-vicepreşedintele PNL Cristian Buşoi a declarat, vineri, într-o conferinţă, referitor la alegerile din Republica Moldova, că sunt suficienţi politicieni români care ”nu mai ştiu cum să pozeze în mari unionişti pentru a câştiga voturi în România”, subliniind că este nevoie de o poziţie responsabilă, care să nu agite în mod inutil apele şi spiritele în statul vecin.
”Am avut discuţii cu toţi politicienii pro europeni şi vreau să dau un mesaj clar din partea PNL: Moldova are nevoie să rămână pe drumul către Europa. Din păcate, sunt suficienţi politicieni, zilele astea, care nu mai ştiu cum să pozeze în mari unionişti pentru a câştiga voturi în România. Din păcate, făcând acest lucru, agită în mod inutil apele. Cred că România şi politicienii responsabili din România trebuie să aibă o poziţie mai responsabilă, care să nu agite în mod inutil apele şi spiritele în Moldova, în tabăra pro rusească.
Republica Moldova are nevoie de lucruri concrete, de susţinere economică din partea României, de susţinere politică la Bruxelles şi de o încurajare permanentă de a păstra drumul pro european, pentru ca într-o bună zi, nu peste mulţi ani, să ne regăsim împreună în marea familie europeană ca membri cu drepturi depline ai UE. (…) Am observat cu bucurie că mesajul pe care îl regăsim acum între cei care vor să ţină Moldova pe drumul european se regăseşte şi în mesajul pe care îl susţinem în România – #gomaia, #gociolos, cei doi sunt lideri europeni care pot susţine România şi Moldova pe drumul cel bun ”, a afirmat Buşoi.
Buşoi: Politicienii români nu trebuie să mai agite apele şi spiritele în Republica Moldov
#DIRECT_ONE_j4zg4b#