Bușoi (PNL): Este o onoare pentru mine că am fost desemnat vicepreședinte al Comisiei pentru Mediu si Sănătate din UE. Trebuie să sprijinim construirea spitalelor regionale din bani europeni
Eurodeputatul PNL Cristian Bușoi a afirmat, miercuri, că este onorat de faptul că a fost desemnat vicepreședinte al Comisiei pentru Mediu și Sănătate, dar a precizat că cel mai important obiectiv rămâne acela de a pune presiune pe Guvern și de a sprijini construirea spitalelor regionale din bani europeni.
„Este o onoare pentru mine că am fost desemnat vicepreședinte al Comisiei pentru Mediu si Sănătate (ENVI) în acest nou mandat de eurodeputat. Activitatea din Comisia de Sănătate te apropie de oameni și de nevoile lor reale. Ești în dialog permanent cu asociațiile de pacienți și muncești în numele lor pentru ca cei pe care îi reprezintă să nu fie discriminați să și să aibă acces egal la terapii noi, performante, care să îi ajute în lupta cu boala și să le asigure o viață normală”, a scris Cristian Bușoi pe pagina sa de Facebook.
În acest context, demnitarul european a enumerat obiectivele asumate în noul mandat la Bruxelles, printre care eradicarea cancerului la copii și elaborarea unei strategii ferme pentru combaterea infecțiilor nosocomiale.
„Eradicarea cancerului la copii, elaborarea unei strategii ferme pentru combaterea infecțiilor nosocomiale, care continuă să facă victime, digitalizarea sistemelor de sănătate din UE și interconectarea între acestea sunt pentru mine obiective asumate în acest mandat”, a adăugat Bușoi.
Chiar și așa, liberalul a subliniat că cel mai important obiectiv este acela de a pune presiune pe Guvern, precum și de a sprijini construirea spitalelor regionale din bani europeni.
„Dar cel mai important obiectiv este acela de a pune presiune pe Guvern și a sprijini construirea spitalelor regionale din bani europeni!”, a conchis Cristian Bușoi.