Bușoi (PNL): E nevoie de Iohannis în Parlamentul României. Nu ne e teamă, nu vom pierde voturi / PSD azi e, într-o oarecare măsură, diferit față de vechiul PSD (VIDEO)

Publicat: 19 09. 2024, 18:59
Foto: Cristian Bușoi / Facebook

Fostul europarlamentar Cristian Bușoi, președinte interimar al PNL Timișoara, consideră că e nevoie de Klaus Iohannis în Parlamentul României și nu se teme că prezența acestuia pe listele PNL la alegerile parlamentare ar putea face partidul să piardă voturi.

Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Bună, România!”, moderată de Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir pe B1 TV, în contextul în care PNL-iștii au venit, miercuri, cu un amendament ce-l ajută pe președintele Klaus Iohannis să candideze la parlamentarele din 1 Decembrie fără să fie nevoit să demisioneze din funcție și fără să încalce Constituția.

Bușoi spune că e nevoie de Iohannis în Parlament

„E vorba de un amendament la o lege în vigoare. Există un precedent în România. Cred că indiferent de cine ar fi președintele României, prezența în Parlamentul României a unei personalități care a fost timp de 5 sau 10 ani parte a Consiliul European, are contacte internaționale importante, are o experiență pe care foarte puțini parlamentari o pot avea pe anumite domenii importante pentru Parlament, prezența unui fost președinte al României în Parlament e un lucru benefic, un lucru pozitiv, e un plus, indiferent cum s-ar numi acest președinte.

Nu mai vorbim de faptul că președintele Iohannis e președintele care a ținut România pe linia proeuropeană, proatlantică.

Dacă nu ar fi fost președintele Klaus Iohannis într-o perioadă grea pentru România să se opună unor excese ale PSD din acea vreme, evident diferit de PSD-ul de azi într-o oarecare măsură, România nu ar fi fost poate în aceeași situație bună, benefică”, a declarat Cristian Bușoi.

Bușoi: PNL nu se teme că va pierde voturi din cauza lui Iohannis

Întrebat dacă prezența lui Iohannis pe listele PNL la parlamentare nu va face partidul mai degrabă să piardă voturi decât să câștige, Bușoi a răspuns: „Klaus Iohannis e unul dintre cei mai votați români. Sigur că orice președinte la final de mandat nu mai are aceeași popularitate, grad de încredere. Nu e doar în România. Nu, nu ne e frică”.